Condiţiile armistițiului de la Stockholm negociate de Guvernul Mareşalului Antonescu

Intenţiile sovietice privitoare la demararea negocierilor erau reale, dovadă fiind faptul că în ultimele zile ale anului 1943 un consilier de presă sovietic l-a vizitat pe Frederic Nanu, întrebându-l dacă este adevărat că ar avea din partea guvernului român instrucţiuni de a face unele comunicări legaţiei sovietice. La răspunsul negativ al ministrului român, reprezentantul U.R.S.S. a insistat ca, în cazul primirii unor instrucţiuni de la Bucureşti referitoare la eventuale negocieri, să fie luată imediat legătura cu partea sovietică.

De altfel, diplomaţii români acreditaţi în capitala Suediei au avut parte de o agendă foarte încărcată în ultimele zile ale anului 1943, pe la sediul legaţiei perindându-se intermediari (gen Goranoff), dar şi reprezentanţi ai legaţiei sovietice, care au făcut mai multe demersuri pe lângă reprezentanţii României, astfel încât aceştia să obţină un mandat din partea Bucureştiului pentru începerea tratativelor privitoare la semnarea unui armistiţiu. În urma acestor contacte a fost stabilită o întâlnire între Frederic Nanu şi însărcinatul cu afaceri al Uniunii Sovietice, Semionov, pentru ziua de marţi, 4 ianuarie 1944.

În cadrul acestei întâlniri ministrul român a citit o declaraţie în care se arăta faptul că personalităţi de prim rang din România au întâmpinat cu satisfacţie posibilitatea unei înţelegeri directe cu Uniunea Sovietică, dar conducerea română nu avea posibilitatea de a face propuneri concrete din motive tehnice (timpul prea scurt; vacanţa de sărbători ). În schimb, Bucureştiul cerea Moscovei câteva indicii despre ceea ce se aştepta din partea României şi, nu în ultimul rând, chestiona asupra avantajelor ţării noastre în urma unei astfel de înţelegeri.

Semionov a refuzat să precizeze poziţia clară a U.R.S.S. faţă de semnarea armistiţiului, limitându-se să afirme că trupele sovietice se aflau deja pe râul Bug, iar în consecinţă, iniţiativa semnării lui trebuia să vină dinspre partea română. Afirmă că ,alta era situaţia acum două luni, aluzie clară la misiunea de bune oficii a lui Avakumovici.Reprezentantul sovietic a încercat să abordeze şi o altă stratagemă, întrebându-l conspirativ pe Nanu dacă nu deţinea mandat de a negocia din partea vreunui grup opozant, ministrul român dându-i un răspuns negativ.Cu toate acestea, Nanu era un diplomat cu un mod de a gândi în spiritul real politi cului, el realizând, încă de la acea dată, faptul că trupele sovietice vor fi acelea care au să atingă mai întâi teritoriul României, deoarece, considera el, o debarcare aliată nu ar fi posibilă până în vara lui 1944, iar aceasta nu va avea loc în Balcani, datorită reticenţelor sovietice faţă de această soluţie.

La 4 ianuarie 1944, legaţia sovietică din Stockholm nu era în măsură a schiţa cadrul discuţiilor, lucru recunoscut de însuşi Semionov, care privea această întâlnire ca pe o sondare a opiniilor existente, la fel ca şi Nanu. Pe tot parcursul întâlnirii, diplomatul sovietic a avut o atitudine rece, uneori chiar jignitoare faţă de partea română, căutând mereu să şteargă impresia că iniţiativa contactelor pornea dinspre Uniunea Sovietică.O altă legătură pe care a stabilit-o Nanu în capitala suedeză a fost cea cu ministrul Belgiei, prinţul de Croy, care, la 14 ianuarie, s-a oferit să medieze o întâlnire cu ministrul Angliei, pentru ca reprezentantul român să-şi poată expune ideile privind oportunităţile ce se deschideau în urma unei posibile ieşiri a României din război. Nanu dorea să-i convingă pe Aliaţi de faptul că abandonarea frontului de către armata română ar conduce la o diminuare a eforturilor militare, a numărului de victime şi a timpului necesar înfrângerii Germaniei naziste. Poziţia britanică era încurajatoare; ataşatul militar britanic în capitala nordică preciza acum că România ,va recăpăta Transilvania şi nimic nu dovedeşte că va pierde Basarabia.

În seara zilei de 2 aprilie postul de radio Moscova a difuzat declaraţia ministrului pentru Afaceri Externe, Viceslav Molotov, în care se preciza că Armata Roşie a atins Prutul, considerând că în această zonă a fost restabilită frontiera sovietică legală, decisă în 1940. Erau înlăturate astfel şi ultimele iluzii ale părţii române privind eventuale negocieri pentru Basarabia. Totodată, era precizat faptul că guvernul sovietic nu urmărea ,să modifice în vreun fel stările sociale existente în România. În acest mod era stabilit un cadru minimal de discuţii, insuficient însă fără precizări suplimentare.În dimineaţa zilei de 11 aprilie, însărcinatul cu afaceri sovietic Semionov i-a solicitat lui Nanu o întrevedere, declarându-i acestuia că guvernul sovietic presupunea că partea română era pregătită pentru negocieri, înmânându-i ministrului român o notă primită de la Moscova. Conţinutul acesteia arăta faptul că sovieticii erau dispuşi să poarte convorbiri cu guvernul mareşalului Antonescu, dar şi cu Opoziţia condusă de Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, aceştia exprimându-şi dorinţa de a-i ajuta pe români ,să-şi elibereze ţara de sub ocupaţia germană.

O dată în plus era întărită declaraţia lui Molotov privind neamestecul sovietic în viaţa politică internă a României, propunând însă, ca măsură de rezervă în cazul neacceptării de către Antonescu a negocierilor pentru armistiţiu, formarea unui guvern de către opoziţie, care să aibe sediul ori la Iaşi, ori la Galaţi, sub protecţia Armatei Roşii.În cadrul întrevederii, Nanu a deplâns faptul că sovieticii nu au înaintat până atunci condiţiile minimale concrete privite de diplomatul român ca bază pentru negocieri, cerând ca acest lucru să aibe loc în cel mai scurt timp. În ziua următoare, 12 aprilie, s-a consumat o nouă întrevedere Nanu-Semionov, în care cel din urmă i-a prezentat ministrului român condiţiile minimale propuse de Moscova în vederea încheierii armistiţiului, cerute de acesta în ziua precedentă.

Aceste condiţii stipulau că trupele române care au cooperat cu germanii în Crimeea, împotriva armatei sovietice, ori să capituleze, ori să-l lovească pe la spate pe vechiul aliat,Germania. De asemenea, trebuia restabilită frontiera româno-sovietică din 1940; reparaţii pentru pierderile suferite de Uniunea Sovietică în urma ocupării unei părţi a teritoriului său de către trupele germano-române; eliberarea tuturor prizonierilor de război sovietici şi aliaţi.Se mai arăta că guvernul sovietic nu dorea ocuparea României pe perioada armistiţiului, dar cerea libertatea totală de mişcare pentru armata sa pe teritoriul statului român.Era condamnat Dictatul de la Viena, promiţându-se restituirea întregii Transilvanii sau a celei mai mari părţi a ei după încheierea păcii.Se mai sublinia că aceste condiţii minime puteau deveni mult mai radicale dacă ele nu erau acceptate în termenul cel mai scurt. Diplomatului român i-a fost notificat verbal că aceste condiţii au fost comunicate guvernului american şi celui britanic, acestea, la rândul lor, transmiţându-le şi prinţului Ştirbei, la Ankara.

Foto - Alexandra Kollontai,ambasadorul U.R.S.S la Stockholm


În aceeaşi zi Nanu a avut o întrevedere şi cu ambasadorul sovietic Alexandra Kollontai, în care aceasta i-a precizat că, în viziunea guvernului sovietic, aceste contacte se țineau la cel mai înalt grad de seriozitate, ele nemaiconstituindu-se doar în nişte sondări reciproce.Kollontai-aa asigurat pe ministrul român că Stalin îşii dă seama că trebuie să se înţeleagă cu popoarele vecine, făcându-le prietene, deci şi România dorea să o trateze cât mai blând şi să o câştige ajutând-o chiar. În privinţa zvonurilor privind o eventuală revoluţie comunistă în România, sprijinită de către trupele sovietice, diplomatul sovietic le-a etichetat drept ,calomnii, afirmând că, din propria experienţă, cunoaşte faptul că nu se putea provoca revoluţia în toate ţările vecine, deoarece ,revoluţia izbucneşte, nu se stârneşte, şi poate, cel mult, fi canalizată în anumite direcţiuni.Nanu a sesizat contrastul dintre atitudinea jignitoare de care a dat dovadă Semionov, în ianuarie 1944, şi marea amabilitate şi curtoazie cu care fusese întâmpinat de ambasadorul Kollontai. Aceasta denota faptul că sovieticii, la acel moment, erau realmente interesaţi de obţinerea ieşirii României din război, în vederea atingerii acestui obiectiv ei fiind dispuşi să facă foarte multe promisiuni, cea mai mare parte fără acoperire, după cum vor arăta evenimentele ulterioare

Pe tot parcursul lunilor aprilie şi mai, contactele româno-sovietice din capitala Suediei au fost menţinute, având loc mai multe întâlniri în formula Nanu-Semionov sau Nanu-Kollontai La 31 mai, ministrul României a solicitat, prin intermediul lui Semionov, ca, în cazul în care România devenea teatru de luptă, guvernul român să poată beneficia de o zonă neocupată, pentru ca acesta ,să nu lucreze sub presiunea baionetelor inamice. În acelaşi timp, el a mai cerut ca întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, cerută în mod imperativ de Moscova, la 12 aprilie, să aibe loc abia după expirarea unui ultimatum de 15 zile dat trupelor germane, de a părăsi teritoriul statului român.

La 2 iunie, partea sovietică îi transmitea diplomatului român acceptarea acestor condiţii, inclusiv aceea a rezervării unei zone exclusive pentru desfăşurarea activităţii guvernului român.Peste trei zile, Semionov, după ce în prealabil se consultase cu centrala moscovită, solicita trimiterea unei delegaţii române în capitala sovietică, pentru negocieri şi semnarea armistiţiului, fapt ce proba disponibilitatea părţii sovietice de a încheia cât mai rapid acest acord.

Dacă din punct de vedere declarativ sovieticii erau campionii ideii armistiţiului ,blând, comportamentul Armatei Roşii în localităţile eliberate indica adevărata soartă pregătită României, după ce şi-ar fi instaurat controlul deplin asupra întregului teritoriu. În satele din Moldova, cucerite de forţele sovietice, funcţionarii de stat, elemente ale păturii burgheze şi ale marilor proprietari au fost ucişi sau deportaţi, bisericile au fost transformate în grajduri, fetiţe de numai zece ani au fost violate etc.Tot în aceste teritorii, pentru a crea disensiuni în viaţa politică a ţării, sovieticii făceau propagandă în favoarea fostului suveran Carol al II-lea, în detrimentul regelui legitim, Mihai. Aceste fapte nu au făcut altceva decât să anuleze şi acea infimă doză de încredere de care se mai bucura Uniunea Sovietică în rândurile factorilor decizionali de la Bucureşti.

La începutul lunii august poziţia internaţională a României era una foarte ingrată, deoarece chiar la Stockholm se desfăşurau intense negocieri germano-sovietice, ţara noastră putând deveni, din nou, monedă de schimb între cele două puteri totalitare. Totuşi, percepţia generală era aceea că aceste contacte nu reprezentau altceva decât o tentativă a Germaniei de a forţa mâna Marii Britanii şi a Statelor Unite pentru încheierea unui tratat îndreptat împotriva Uniunii Sovietice, care deja era percepută de puterile occidentale ca un potenţial adversar.

Chestionat de către ministrul de externe Mihai Antonescu asupra oportunităţii demisiei cabinetului mareşalului Antonescu pentru a facilita încheierea armistiţiului, Fred Nanu răspundea, la 6 august, că ruşii s-au declarat de acord să negocieze şi cu guvernul în exerciţiu. Nanu, între alte opţiuni prezentate lui Mihai Antonescu, propunea şi o soluţie foarte diplomatică pentru ieşirea României din război.El vedea posibilă abandonarea frontului nazist prin redactarea unei declaraţii, formulată cu toate precauţiile, în care să se arate că România şi Germania nu mai puteau câştiga războiul, iar guvernul nu mai putea deci să-şi ia răspunderea unor noi şi zadarnice jertfe omeneşti, capitulând fără condiţii prealabile. Rezultatele acestei strategii depindeau însă de anumite imponderabile, deci finalitatea ei nu putea fi controlată. Practic, România urma să-şi pună soarta în mâinile marilor puteri, totul fiind în corelaţie cu bunăvoinţa acestora.

Condițile armistițiului de la Stockholm

1 - Trupele române de pe front, fie urmau să se predea rușilor, fie urmau a ataca trupele germane. Rușii se obligau să le aprovizioneze cu armament și alte materiale necesare și să ramână la dispozitia lui Antonescu și Maniu pentru a restabili independența si suveranitatea României.

2 - Rușii acceptau ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i parasi teritoriul, înainte de a-i declara razboi. În cazul retragerii trupelor germane, România poate ramâne neutră.

3 - Dictatul de la Viena era considerat nul si neavenit. Transilvania urmând a reveni la patria-mamă în totalitate.

4 - Rușii se mulțumeau numai cu o fâșie de trecere în nordul țării, iar guvernul român poatea să-și exercite funcțiile în partea țării neocupată de armatele sovietice.

Un comentariu:

  1. ce s-a stabilit la Conferinta de la Teheran.Nu luati in calcul duplicitatea occidentala si cea ruseasca? Diplomatia sovietica una gandea ,alta spunea si alta facea!Nu putea fi considerata de incredere sub nici un motiv!

    RăspundețiȘtergere

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare