Consemnările Mareșalului Ion Antonescu din ziua de 23 August 1944

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Domnul Mihai Antonescu.I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Domnul Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 august 1944, cu domnii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei de 23 august 1944 cu Domnul Brătianu.Domnului Clodius i-am vorbit în faţa domnului Mihai Antonescu pe un ton răspicat şi i-am amintit că atât prin domnul Mihai Antonescu de acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Târgul Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului. I-am arătat domnului Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor. I-am cerut ca şi domnului Mihai Antonescu să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia țării noastre în faţa cataclismului ce o ameninţă şi a mea în faţa istoriei şi a țării şi să-mi dea dezlegarea a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie țara şi pe conducătorii ei.Domnul Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră,i-am arătat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului. Relativ la conversaţia cu domnul Ion Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-am arătat numai esenţialul.

Domnul Ion Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse. Lui Regele Mihai,Bratianu şi Maniu le-am arătat că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără a o fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea, la conducerea statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele țării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc aducându-i în faţa tribunalului poporului pe acei care s-au făcut vinovați de catastrofa graniţelor şi prăbuşirea dinastiei.Cum țara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legifera actele mele, am cerut aprobarea țării pentru faptul că schimbasem din luptă regimul legionar pentru trădările sale şi pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi, cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul. Ţara, prin câte trei milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile lui Molotov înseamnă:

○ A. – A face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

○ B. – Să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?

○ C. - A treia clauza,si cea mai gravă,era aceea de a întoarce armele impotriva Germaniei.Cine poate,am ăratat eu domnului Mihalache?Si cine își poate să-şi ia răspunderea viitoarelor consecințe asupra neamului a unui asemenea gest odios?Când putem să ieșim din război oricând dorim.Am avut bazele viitoarei politici a statului asigurate şi i-am afirmat că dacă domnul Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de la domnul Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere, orice concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Fuhrerului în faţă că România se retrage din război.

○ D. – A patra conditie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată incheiat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.Vecinatatea reau ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.Notez că, atunci când ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

○ E. – In sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei.

I-am răspuns Domnului Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte.Reamintind toate acestea domnului Mihalache,dumnealui mi-a spus, ceea ce nu a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească că dumnealor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat, au crezut în sprijinul anglo-americanilor, însă s-au convins definitiv că aceştia sunt total nepregătiţi pentru a indispune pe Ruşi şi că suntem lăsa-ţi la totala lor discreţie, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm. I-am răspuns domnului Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa la moarte.Domnul Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea domniesale). Bineînţeles,că am refuzat asta. În dimineaţa zilei de astăzi 23 august 1944, pe când eram în Consiliul de Miniştrii, a cerut să mă vadă domnul Constantin Brătianu, care, spre deosebire de domnul Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre domnii Maniu şi Dinu Brătianu şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace. I-am răspuns că accept cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, să accepte ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată profita de dezbinarea noastră politică.Domnul Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la Rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace. Generalul Sănătescu a intervenit în discuţii de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, pentru care i-am mulţumit. Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat,domnul Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România a spus , că „această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu Ruşii. Acest „mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe domnul Mihai Antonescu să arate Regelui că este o necesar să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele. Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea domnului Mihai Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe. În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a domnilor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în toiul discuției şi aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu şase-şapte soldaţi cu pistoale în mână.Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „Domnule Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu.” M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi i-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: „Să-ţi fie ruşine,acestea sunt acte care dezonorează un General”. M-am uitat fix în ochii lui şi i-am repetat de mai multe ori apostrofa. După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu domnul Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră seif şi încuiaţi cu cheile. Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie. După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară.Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru țara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi afară din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de patru ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, armata,țara şi pe Regele ei. Istoria să judece. Mă rog lui Dumnezeu să ferească țara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui între patru ochi şi în prezenţa domnului Mihai Antonescu că, dacă crede că este un alt om în țară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier”.

Mareşal Antonescu 23 August 1944


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare