Răspunsul Generalului Antonescu la scrisoarea lui Iuliu Maniu

Domnule Maniu

Domnul Ministru de Interne Constantin Petrovicescu mi-a înaintat cererea dumneavoastră,prin care solicitați autorizarea de a ține o întrunire publică pentru a denunța atrocitățile săvârșite de maghiari în Transilvania şi pentru a vă face datoria de a nu lăsa în părăsire pe frații noştri români ajunşi la suferințe de neimaginat.Vă respect şi vă înțeleg durerea,care este şi a mea,ca şi a neamului întreg.Şi vă asigur că nu am aşteptat această solicitare pentru a vă face datoria de a nu lăsa în părăsire pe frații noştri români.Am făcut totul Domnule Maniu,pentru a apăra cugetele şi trupurile românilor cotropiți de o ocupație care sa abătut şi de la regulile drepturilor ginților şi de la obligațiile asumate formal la Viena ca şi de la respectul vieții şi a omeniei.Vă închipuiți,cred,că ostaşul care a luptat întotdeauna pentru drepturile şi demnitatea neamului nostru ar fi putut să stea cu brațele încrucişate şi cu sufletul gol în fața acestor jertfe şi a acestor suferințe ale tuturor românilor.În împrejurările grave de azi,cu răspunderile şi amenințările timpului de față,pe care nu eu le-am făcut,am crezut de cuviință că datoria omului politic şi a conducătorului răspunzător este să-şi pună toată puterea şi toată speranța într-o acțiune diplomatică serioasă şi severă,pe care am înteprins-o şi ale cărei rezultate le-am aşteptat cu încredere,ele au început să se vadă şi în câteva zile veți avea dovada.Pentru a nu ascunde nimic țării am lăsat în acelaşi timp ca presa să publice adevărul şi să-şi spună părerea.Țara toată stă unită şi demnă în fața acestor fapte grave care ne însângerează pe toți şi ne îngenunchează cu pietate şi durere în fața jertfelor nedrepte ale fraților Ardeleni.O întrunire în aceste împrejurări,când acțiunea noastră diplomatică se desfăşoară cu toată răspunderea,iar ordinea internă este restabilită,cred însă că nu ne-ar fi folositoare.

Întâi pentru că ar putea să zdruncine seninătatea mândră a demersurilor pe care le-a inteprins guvernul şi să lase să creadă pe de o parte că nu avem încredere deplină în aceia la care ne-am adresat,iar pe altă parte că nu am avea întreaga siguranță a drepturilor noastre,sau că numai o parte a cugetelor româneşti se ridică protestatară contra atrocităților care au loc în Ardeal.În al doilea rând,fiindcă o asemenea adunare ar putea să deschidă drumul unor manifestări publice,pe care m-am luptat cu toată puterea,cu întreaga mea onestitate şi cu tot patriotismul,să le împiedic,pentru a asigura l iniştea şi ordinea publică.Am crezut de cuviință Domnule Maniu,că interesul fundamental al țării şi condiția liniștii şi propăşiri noastre este să opresc orice frământări.Am cerut-o tuturor.Nu în folosul guvernării,care face totul ca să câştige încrederea şi sprijinul țării,ci pentru ca să putem asigura ordinea internă şi să ne garantăm granițele.Am luat conducerea țării în cel mai greu moment al istorie noastre din ultimele decenii.Monarhia zdruncinată,granițele sfâşiate,zeci de mii de români pe drumuri,goniți din căminele lor,banul public prădat şi bugetul zdruncinat,țara cu teritoriul redus,având să facă față nu numai gravelor consecințe ale dezmembrări şi micşorări puterilor lui financiare,cu magistrați,militari,profesori şi funcționari fără slujbe şi o criză economică în plină desfăşurare pe lângă o prăbuşire morală.Toate acestea nu eu le-am făcut,Domnule Maniu.Oricine îşi poate găsi În conştiință poveri de suferit pentru starea în care a ajuns țara prin politica din ultima vreme.Dar eu,nu,Domnule Maniu.Eu mi-am luat în fața lui Dumnezeu,a țării şi a tânărului Rege,în fața istoriei şi a conştiinței mele cea mai grea răspundere,după ce ani la rând,o ştiți prea bine,am denunțat tuturor şi chiar şi dumneavoastră personal,toate primejdiile,toate greşelile şi dramele care ne așteaptă şi care au venit.În vremurile astea tulburi,când trebuie să port răspunderea greşelilor făcute de alții,ca să salvez țara,aştept de la dumneavoastră şi de la toate partidele politice din țară,cel puțin atâta,înțelegere şi linişte ca să pot lucra.Şi,credeți-mă,că simt prea greu răspunderea mea şi mă apasă destul suferința neamului ca să nu pot să nu-mi fac datoria de a apăra drepturile noastre veşnice şi viețile româneşti.Conştiința şi răspunderea mea de conducător a ales calea.De la ea nu mă abat,fiindcă interesele statului şi a conservării noastre îmi comandă această statornicie.

Ion Antonescu 14 Septembrie 1940

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare