Rebeliunea legionară - 21 - 23 Ianuarie 1941

Rebeliunea legionară, a reprezentat confruntarea violentă dintre Mişcarea Legionară pro fascistă şi fostul lor partener de guvernarea,Ion Antonescu,desemnînd sfârșitul statului național legionar,care luase naştere la 14 septembrie 1940.În timpul rebeliunii, grupările legionare au semănat teroare în Bucureşti.Intensificarea violențelor legionarilor şi faptul ca aceştia deveneau tot mai indezirabili în ochii opiniei publice l-au determinat pe Ion Antonescu,încă din decembrie 1940,să ia primele măsuri contra „Garzii de Fier”.Astfel,a ordonat desființarea poliției legionare şi a instituit pedeapsa cu moartea pentru instigarea la rebeliune.Legionarii, profitând de complicitatea şefului poliției secrete germane,Heinrich Himmler,s-au înarmat, pregătindu-se pentru confruntarea decisivă. La 14 ianuarie 1941, Ion Antonescu a plecat la Berlin, unde i-a cerut lui Hitler să-i dea mână liberă pentru a restabili situația.La doar două zile, Nicolae Pătraşcu,secretarul general al Mişcării Legionare,a proclamat ruptura totală cu Antonescu,iar legionarii au trecut la organizarea de detaşamente paramilitare şi la baricadarea în sedii.Reîntors din Germania,Ion Antonescu a decis desființarea comisiilor de românizare, destituirea ministrului legionar de interne, generalul Constantin Petrovicescu,şi a lui Alexandru Ghica,directorul general legionar al Poliției.Între 21-23 ianuarie 1941,legionarii au organizat la Bucureşti şi în țara o rebeliune, având asentimentul tacit al Reichului.Au avut loc jafuri,crime,masacre.Au fost devastate 3.400 de imobile şi de instituții.Victimele din timpul rebeliunii se ridica la aproximativ 1.000 de persoane.Au fost provocate,în întreaga țară, daune în valoare de 1 miliard de lei,ceea ce a nemulțumit profund opinia publică.Generalul Antonescu nu era înca Mareşal,nu era stapân pe situație,nu ştia cum va reacționa armata,nu ştia ce vor face germanii,nu cunoştea cu precizie popularitatea şi forța legionarilor.Îi venea greu să verse sângele „copiilor săi”,cum îi alinta el pe legionari.Pe parcursul rebeliunii legionare, Ion Antonescu a surprins pe toata lumea prin toleranța excesivă arătată fața de legionari. Partenerii săi de guvernare au ocupat,pe rând, centrele vitale ale Bucureștiului.Generalul nu a reacționat,continuând să ducă tratative.Guvernul continua să ducă tratative cu prefectul poliției, care promitea mereu că va preda prefectura,însă, fără să se grăbească să pună în practică această promisiune.

Încearca să ducă tratative şi cu ceilalți şefi legionari,cu vicepreşedintele Consiliului de Miniştri,Horia Sima.Dar toți şefii lor,în frunte cu Horia Sima,îşi părăsise posturile pe care le ocupaseră până atunci,prin instituții şi ministere şi dispăruseră fără urmă.Nu erau de găsit nicăieri.Nu mai era nici o îndoială, rebeliunea era totală şi n-avea de gând să dea, în mod paşnic,înapoi prin discuții şi tratative. De fapt, Ion Antonescu avea în mâna toate pârghiile puterii,putând să țina situația sub control.În momentul în care generalul a convins pe toata lumea că a facut tot ceea ce i-a stat în putere pentru a calma spiritele şi că nu el este responsabil de conflict, a ordonat represiunea. Legionarii îşi pierduseră şi puținul capital politic pe care îl aveau,armata şi populația capitalei ajungând dincolo de limitele răbdării. Herman Neubacher,împuternicitul Reichului pentru problemele economice din Europa de Sud-Est,a încercat să medieze o întelegere între Antonescu şi Horia Sima,atrăgînd atenția şefului Miscării că Hitler se decisese să-l sprijine pe Antonescu. Față de fenomenele de anarhie care se înmulțeau, Antonescu a luat măsuri pentru reprimarea rebeliunii.Replica armatei a fost rapidă şi eficace: începuta la mijlocul zilei de 22 ianuarie,ea s-a încheiat în dimineața zilei următoare,luptele cele mai îndarjite s-au dat între Piata Victoriei şi strada Roma,unde se găsea principalul sediu al Mișcării.Rebeliunea legionarilor i-a compromis şi în ochii Germaniei. Hitler pregătea razboiul în Răsărit şi avea nevoie de linişte in România.De aceea,el a fost de acord cu intervenția armatei române la ordinul lui Ion Antonescu,ceea ce a dus la înfrangerea rebeliunii legionare.Aceasta nu a împiedicat însă pe hitlerişti sa accepte plecarea,în Germania,a circa 700 de legionari,în frunte cu Horia Sima. Ei vor fi mereu o monedă de şantaj în raporturile cu Ion Antonescu.Circa 8 000 de legionari au fost prinși,judecați şi condamnați la diferite pedepse.La 27 ianuarie 1941,Ion Antonescu era singurul om al scenei politice româneşti,a format un guvern de tehnicieni si militari,a caror sarcină era aceea de a asigura ordinea publică şi administrarea eficientă şi pus în serviciul razboiului şi contra regimului bolșevic de la Răsărit.Potrivit datelor oficiale,21 de ofiteri,subofiteri si soldati si-au pierdut viata,iar 53 au fost raniți.În rândurile rebelilor şi ale populației civile s-au înregistrat în Capitală 118 morți şi 254 răniți, iar în provincie 117 morți şi răniti. La 14 februarie 1941, statul national-legionar a fost abrogat în mod oficial.

După rebeliune,Antonescu şi-a asumat răspunderea pentru aducerea legionarilor la putere: „Eu am decretat regimul legionar în această țară.Marele vinovat sunt eu.Îmi recunosc vina. Hitler nu a avut încredere în mod deosebit în Mișcarea Legionară.Până în 1940,în noiembrie,Hitler nu a primit nici un fruntaș al Mişcarii Legionare, nici pe Zelea Codreanu,nici pe altcineva.Hitler a rămas impresionat de pledoaria lui Antonescu din 14 ianuarie 1941,în care arăta că legionarii,prin politica lor,aruncaseră România în haos şi Hitler a ramas cu convingerea, cu,care a murit,că Antonescu e omul pe care se poate baza,ferm, pregătit,om de cuvânt,cu o popularitate mare în rândul armatei,Hitler socotea că pentru Germania era mai avantajos ca în fruntea statului român să se afle generalul Ion Antonescu,decât Horia Sima.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare