Ce sa întâmplat cu cei care au complotat împotriva Mareşalului Ion Antonescu

La 23 august 1944 multe persoane şi personalităţi au fost angrenate în declanşarea loviturii de stat împotriva Mareşalului Ion Antonescu.

Constantin Sănătescu - Armată


Generalul Constantin Sănătescu a fost printre organizatorii loviturii de stat, fiind un apropiat al regelui Mihai. În seara zilei de 23 august 1944 el a fost desemnat președinte al Consiliului de Miniștri, formând un cabinet de militari în care liderii celor patru partide care îl susținuseră pe regele Mihai aveau câte un reprezentat în guvern fără portofoliu.De-abia printr-un Decret Regal din 31 august a fost formalizată numirea de către rege a lui Sănătescu în fruntea guvernului.Pe 4 noiembrie 1944 s-a format cel de-al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu. Cabinetul s-a confruntat cu provocările Partidului Comunist Român (susținut de Uniunea Sovietică), care a solicitat să-i fie acordate două ministere strategice, Ministerul de interne și Ministerul de război. Pierzând și încrederea liderilor partidelor liberal și țărănist, care îl percepeau prea moderat față de comuniști, Sănătescu și-a depus pe data de 2 decembrie 1944 mandatul.La data de 8 noiembrie 1947 ,în vârstă de 62 de ani a decedat fiind ultimul general al Armatei Române înmormântat cu onoruri datorate gradului său.

Dumitru Dămăceanu - Armată


Dumitru Dămăceanu colonel șef al Statului Major al Comandamentului Militar al Capitalei. În acțiunea forțelor din jurul Regelui Mihai, a avut un rol important în pregătirea și desfașurarea acțiunei lovituri de stat şi de rupere de Puterile Axei din vara anului 1944, și continuarea războiului alături de Aliați.Avansat la gradul de general la 29 august, a făcut parte din Comisia română condusă de Barbu Știrbey care, la 12 septembrie 1944, a semnat la Moscova, Convenția de Armistițiu dintre România și Națiunile Unite.La 28 februarie 1945, în cadrul crizei guvernamentale declanșate de Frontul Național Democrat pentru a acapara puterea, Dămăceanu a fost unul dintre cei zece ofițeri care s-au desolidarizat de președintele Consiliului de Miniștri, generalul Nicolae Rădescu, care denunțase în mai multe discursuri demersurile FND-ului. La recomandarea premierului, regele Mihai a emis un Decret Regal prin care cei zece erau trecuți în rezervă, însă acesta n-a mai apucat să fie publicat în Monitorul Oficial, ca urmare a presiunilor făcute de emisarul Uniunii Sovietice, Andrei Vîșinski.În 1947 a fost membru al delegației României, condusă de Gheorghe Tătărăscu, participantă la Conferința de Pace de la Paris care a a semnat din partea României Tratatele de pace de la Paris,cu Puterile Aliate.Între 23 august 1944 şi 30 decembrie 1947 ocupa funcții precum: subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri, la Ministerul de Interne, la Ministerul de Război, subsecretar de stat pentru armata de uscat.După abdicarea Regelui Mihai și instaurarea statului comunist a fost exclus din armată. La începutul anilor ’50 a fost degradat, arestat și i s-a intentat un proces. După detenție, în anii ’60 a fost reabilitat, redându-i-se gradele militare în rezervă.A decedat la data de 27 septembrie 1978 la vârsta de 82 de ani.

Ioan Mocsony-Stârcea - Diplomat


Ioan Mocsony-Stârcea a fost arestat la 8 septembrie 1947, fiind judecat în „Procesul Maniu - Mihalache”. Spre deosebire de restul lotului, care a primit sentințe mari, Mocsony-Stârcea a fost condamnat de Tribunalul militar al Regiunii a II-a din București la doi ani de închisoare corecțională pentru omisiune de denunț,4 ani de degradare civică și 500 de lei cheltuieli de judecată,ca răsplată a colaborării cu anchetatorii în „dezvăluirea legăturilor lui Maniu cu americanii”.A fost încarcerat în penitenciarul din Craiova.Dispus la compromisuri chiar din timpul procesului, a fost încarcerat la penitenciarul din Craiova pentru a fi folosit în alte eventuale înscenări ale M.A.I.-ului. În anul 1949 a fost din nou anchetat în vederea înscenării procesului lui Lucrețiu Pătrășcanu și a acceptat să fie folosit ca martor al acuzării, fiind autorul unei versiuni în care castelul pe care-l moștenise la Bulci de la tatăl adoptiv devenise centrul „complotului antistatal condus de Pătrășcanu” – „unealtă a anglo-americanilor” și totodată a „trădătorului Tito”. Acolo, Pătrășcanu ar fi pus bazele unei organizații teroriste ce aduna arme și primea ajutoare din Iugoslavia pentru a răsturna prin violență regimul comunist. Administratorii și angajații lui Anton Mocsony de Foen au fost transformați de anchetatori în periculoși curieri de spionaj și recrutori de „rebeli” printre pădurarii și sătenii din zona Bulci-Săvârșin, fiind condamnați ca atare și trimiși în închisoare.În aprilie 1954, baronul a fost condamnat, la rândul său, la 15 ani de închisoare și confiscarea întregii averi , deși se pare că însuși ministrul de Interne de atunci, Alexandru Drăghici, îi promisese că, dacă își va juca bine rolul în anchetă și proces, va primi o condamnare formală și va fi lăsat să plece în Elveția, unde se afla soția sa. Ioan Mocsony-Stârcea a ieșit din închisoare abia cu prilejul amnistiei generale a deținuților politici în 1964.A beneficiat de condiții privilegiate de detenție în penitenciarul M.A.I., unde a scris, începând din anul 1962, un fel de memorii sub supravegherea organelor de anchetă, aceasta fiind o condiție pentru a ieși din închisoare, după cum afirma el. Au rezultat 1793 de pagini scrise de mână, din care, dactilo­grafiate, au ieșit peste 3000, fiecare filă dactilografiată fiind confirmată de autor: „sunt corecte în raport cu originalul”.După eliberare, guvernul comunist i-a permis să plece în Elveția la 5 septembrie 1964, în urma răscumpărării oferite de soția sa, fiind escortat până la scara avionului de ofițerii de Securitate. S-a stabilit în apropiere de Geneva, izolat de românii din exil. A decedat în anul 1992.

Grigore Niculescu-Buzeşti - Diplomat


După 23 august 1944, Grigore Niculescu-Buzești a fost numit în funcția de ministru de externe în guvernul generalului Constantin Sănatescu. Alături de rolul său în această lovitură de palat, probabil a contat și faptul că este ginerele prințului Barbu Știrbey.După instalarea guvernului pro-comunist condus de către Petru Groza, Grigore Niculescu-Buzești este îndepărtat din structura Ministerului de Externe. În mai 1946 se înscrie în Partidul Național Țărănesc, dar intuind ceea ce urma să se întâmple în România, a părăsit clandestin țara spre sfârșitul anului 1946,fugind în Elveția.În noiembrie 1947 a fost condamnat în lipsă de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din București la muncă silnică pe viață, 5 ani de degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată.Liderii opoziției l-au însărcinat cu reprezentarea, în străinătate a PNȚ, PNL și PSD.Niculescu-Buzești l-a întâlnit pe fostul rege Mihai al României la scurt timp după abdicarea forțată, la începutul anului 1948.În cadrul discuției ce a avut loc la hotelul Derby din Davos, Niculescu-Buzești a propus formarea unui Comitet Național Român care să cuprindă trei țărăniști, un liberal și un social-democrat, iar orice membru suplimentar să aibă merite în lupta împotriva naziștilor sau comuniștilor, organizația fiind altfel in imposibilitatea de a reprezenta poporul român.A încetat din viață la data de 12 octombrie 1949 la vârsta de 41 de ani fiind bolnav de leucemie, în S.U.A la New York.

Camil Demetrescu - Diplomat


Camil Demetrescu,a fost director adjunct al cifrului din Ministerul de Externe în timpul războiului, omul de încredere al lui Iuliu Maniu; la 23 august 1944 s-a aflat la Palatul Regal la scurtă vreme după arestarea Mareşalului,a făcut o încercare de ai uşura situaţia , căutând o persoană care să-i convingă să demisioneze - varianta demisiei fusese luată în calcul şi de Mareşal în zilele premergătoare lui 23 august , spre a nu apărea în postura de arestat, din nefericire, panica în care a intrat generalul Sănătescu care s-a grăbit să-i predea lui Bodnăraş, a zădărnicit tentativa. în 1947 Camil Demetrescu a fost arestat şi inculpat în procesul Maniu; până în 1964 a fost prin principalele lagăre de exterminare aflate pe teritoriul Republicii Populare Române. Au trecut prin închisorile de exterminare de la Sighet şi Râmnicul Sărat.De la Râmnicu Sărat, Camil Demetrescu a fost trimis în domiciliu obligatoriu la Valea Călmăţuiului, judeţul Brăila. Revenit la Bucureşti a lucrat ca muncitor şi apoi la Registratura Spitalului Brâncovenesc. În 1975 a fost condamnat din nou pentru adnotarea unor cărţi despre 23 August 1944 .Spre sfarsitul vietii a avut insa bucuria de a vedea comunismul sfarsindu-se ridicol si rusinos asa cum prevazuse. Moare în anul 1992 în urma unei operații chirurgicale.

Victor Rădulescu-Pogoneanu - Partidul Național Țărănesc


După 23 august 1944, Victor Rădulescu Pogoneanu a rămas un colaborator al lui Grigore Niculescu-Buzeşti şi, cu toate că avea o sănătate precară (mergea în două bastoane din cauza unei forme rare de paralizie evolutivă), a organizat împreună cu acesta, Iuliu Maniu şi ceilalţi lideri ai partidelor istorice informarea lumii civilizate cu privire la abuzurile sovietice şi încălcările legii care au însoţit acapararea ţării de către comunişti.Până în 1946, când a fost înlăturat din Ministerul de Externe, a putut organiza mai eficient contactele şi activitatea de informare. În acea perioadă comuniştii încă nu aveau personal cât de cât competent pentru diplomaţie şi oricum primeau ordine de la Moscova cu privire la demersurile diplomatice. Activitatea a a devenit din ce în ce mai dificilă pe măsură ce controlul comuniştilor asupra ţării se făcea simţit tot mai apăsător. Spre sfârşitul acelei perioade, i s-a oferit posiblitatea să părăsească ţara, însă a ezitat pentru a nu-şi lăsa sora singură în România.În 1947 a fost arestat în Procesul Maniu şi condamnat la 25 de ani de temniţă grea şi cinci ani degradare civică pentru „complot prin trădare şi insurecţie”. După proces a fost dus la închisoarea Galaţi, apoi la Sighet, Malmaison şi Văcăreşti. A fost anchetat în Procesul Pătrăşcanu. În cele din urmă a fost dus la Râmnicul Sărat unde „a fost supus unor torturi inimaginabile. Neputându-se da jos din pat, era bătut de comandantul Vişinescu şi de ceilalţi supraveghetori“. De multe ori, deşi era imobilizat, era udat cu apă.A murit în luna martie 1962 la vârsta de 52 de ani în spitalul închisorii Văcăreşti.

Gheorghe Mihail - Armată


Evenimentele de la 23 august 1944 l-au găsit la București. A fost numit imediat Șef al Marelui Stat Major și a ordonat Armatelor 3și 4, aflate pe frontul din Moldova, să se retragă pe linia Adjud-Nămoloasa-Focșani-Brăila și să se opună oricărei încercări de dezarmare.Până la 31 august a coordonat lichidarea trupelor germane de pe teritoriul românesc.A refuzat categoric cererea mareșalului Malinovski de a desființa diviziile române din interiorul țării sau a de le trimite pe front. A refuzat de asemenea să semneze Protocolul de colaborare militară, a cerut în repetate rânduri eliberarea soldaților luați prizonieri de sovietici în Moldova dupa 24 august, dar fără succes. Demisionează pe data de 12 octombrie 1944 datorită neînțelegerilor cu noii aliați, și a faptului că nu era de acord cu depășirea frontierelor din anul 1940 de trupele române.Pe 20 ianuarie 1948 este arestat și judecat împreună cu Ion Gigurtu și alți membri ai cabinetului său pentru măsurile luate împotriva comuniștilor în 1940. A fost condamnat pe 23 ianuarie 1957 la 12 detenție riguroasă și confiscare a averii, trecând prin penitenciarele Văcărești, Pitești, Ocnele Mari, Sighet și Jilava. A fost eliberat de la închisoarea de la Jilava pe 10 octombrie 1957 pe baza decretului de amnistie din 25 septembrie 1957. A decedat la Bucureşti pe 2 februarie 1982 la vârsta de 95 de ani.

Aurel Aldea - Armată


După 23 august 1944 după refuzul generalului Ion Negulescu, a acceptat funcția de Ministru de Interne. După formarea noului guvern din noiembrie 1944, a fost înlocuit din funcție și numit comandant al Comandamentului general al teritoriului, iar în martie 1945, odată cu instaurarea guvernului Petru Groza, a fost trecut în rezervă.Aurel Aldea a fost arestat la data de 27 mai 1946, fiind învinuit de complotarea întru distrugerea unității statului român, de răzvrătire și insurecție armată, de procurarea de documente publice defăimând ordinea de stat.În urma procesului desfășurat între 11-18 noiembrie 1946, Curtea Militară de Casare și Justiție l-a declarat vinovat și condamnat la data de 18 noiembrie 1946, la muncă silnică pe viață pentru complotare împotriva statului, la 3 ani închisoare corecțională și 200.000 lei amendă pentru procucare de documente publice defăimând ordinea de stat și la 10 ani detenție riguroasă, 5 ani de degradare civică și 50.000 lei cheltuieli de judecată pentru răvrătire.Deși dispunea de o condiție fizică bună, starea de sănatate a generalului s-a deteriorat în penitenciarul Văcărești,a fost mutat în aprilie 1947 la penitenciarul Aiud, comutându-se pedeapsa de la muncă silnică pe viață la închisoare pe viață. Regimul de detenție a continuat să fie dur.Atât recursul înaintat de Aldea împotriva deciziei din 18 noiembrie 1946 cât și cererile pentru mutarea într-un spital militar și îmbunătățirea condițiilor de detenție au fost respinse, astfel încât generalul a încetat din viață la data de 17 octombrie 1949 în penitenciarul Aiud la vârsta de 62 de ani.

Iuliu Maniu - Partidul Național Țărănesc


Iuliu Maniu a fost unul dintre artizanii loviturii de stat de la 23 august 1944, diplomatul Grigore Niculescu Buzești făcând legătura între el și regele Mihai.Cum Maniu nu a fost de găsit în decursul zilei de 23 august 1944, a fost numit în absență ministru fără portofoliu în guvernul Sănătescu.După 23 august 1944 Maniu a luptat împotriva preluării țării de către comuniști, proces pe care a refuzat să-l accepte, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale.S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat, la 14 iulie 1947, de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Maniu era acuzat de trădare naţională, tentativă de surpare a ordinii constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la trădare prin necredinţă, instigare la trecerea frauduloasă a frontierei.Este trimis la penitenciarul din Galați.În august 1951 este transferat la penitenciarul Sighet. Pe 5 februarie 1953, Iuliu Maniu a încetat din viaţă, la vârsta de 80 de ani,cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Constantin Brătianu - Partidul Național Liberal


După abdicarea Regelui Mihai din 30 Decembrie 1947 şi proclamarea republicii, i s-a fixat la reşedinţa sa din Bucureşti din Calea Dorobanţi domiciliu obligatoriu şi nu i se permitea să iasă din casă şi nici să primească vizite, cu excepţia familiei. A urmat arestarea din noaptea de 5/6 mai 1950, alături de majoritatea elitei politice interbelice, şi întemniţarea la penitenciarul comunist din Sighet. Constantin Brătianu a decedat câteva luni mai târziu, pe 20 august, la vârsta de 84 de ani.

Ion Mihalache - Partidul Național Țărănesc


.Împreună cu Iuliu Maniu,Ion Mihalache a colaborat cu restul forţelor politice şi cu regele Mihai la pregătirea înlăturării Mareşalului Ion Antonescu la 23 August 1944. Cei doi lideri ţărănişti s-au implicat în perioada premergătoare actului de la 23 August în toate negocierile care s-au purtat pentru scoaterea României din războiul purtat alături de Germania.Comuniştii i-ar fi propus în martie 1945 fruntaşului ţărănist colaborarea la guvernare, dar acesta ar fi refuzat. Refuzul de a colabora cu regimul ar fi determinat căderea lui Mihalache în dizgraţia autorităţilor comuniste. Vâşinski a dat instrucţiuni prim-ministrului Petru Groza să nu îi permită intrarea în ianuarie 1946, din partea P.N.Ţ. în guvernul lărgit ca reprezentanţi ai opoziţiei şi să nu i se dea voie să îşi depună candidatura pentru un loc de deputat la alegerile din noiembrie 1946.În dimineață de 14 iulie 1947 Ion Mihalache împreună cu alţi lideri ţărănişti au fost arestați pe aeroportul din Tămădău când se pregăteau să se îmbarce în avion şi să fugă peste hotare. La 12 noiembrie 1947 Ion Mihalache a primit sentinţa la „temniţă grea pe viaţă”. A urmat un lung drum al închisorilor comuniste. Către sfârşitul anului 1947 a fost trimis la penitenciarul Galaţi unde a stat până la 14 august 1951 când a fost transferat la închisoarea Sighet. În toamna anului 1953 a fost dus de la Sighet la Ministerul de Interne unde timp de un an jumătate s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul. A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35. La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inuman, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, lipsa unei asistenţe medicale şi a medicamentelor, condiţii de igienă precare, lipsa căldurii în celule în perioada iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit.În august 1962 deşi era grav bolnav, având o semipareză stângă, Ion Mihalache a fost pedepsit cu 5 zile de izolare pentru că „ţipa” în celulă. Starea de sănătate i s-a agravat în timpul încarcerării la Râmnicu Sărat.Răpus de boală şi de chinurile unei detenţii de nesuportat, Ion Mihalache a decedat la 5 februarie 1963 la penitenciarul Râmnicu Sărat la vârsta de 81 de ani.

Lucrețiu Pătrăşcanu - Partidul Comunist Romăn


După lovitura de stat de la 23 august 1944, controlată de regele Mihai,intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu, în calitate de ministru al Justiției. A fost autorul proclamației pe care regele a citit-o în seara zilei de 23 august la postul național de radio.Este unul din reprezentanții României la semnarea armistițiului dintre România și URSS, la 12 septembrie 1944. Prezent la Moscova, i-a contactat pe membrii facțiunii moscovite,Ana Pauker și Vasile Luca,prin supraveghetorul lor Andrei Vîșinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea aflată în exil în URSS și cea aflată în România.Un an mai târziu, se alătură Comitetului Central, iar în 1947, este unul din reprezentanții României la Tratatele de pace de la Paris.În calitate de ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu a fost promotor al epurărilor și proceselor de tip stalinist în spațiul românesc.Spre sfârșitul anilor '40, se descoperă opoziția lui Pătrășcanu față de politicile staliniste. El este de asemenea suspectat pentru abordarea sa intelectuală a socialismului.În 1945, la Cluj, la un miting ținut în fața studenților greviști, își începe discursul cu cuvintele,înainte de a fi comunist, sunt român. Aceste cuvinte nefiind pe placul colegilor de partid, care l-au catalogat ca fiind naționalist.În 1948, va fi acuzat de naționalism și de șovinism și va fi arestat.A fost acuzat de asemenea de colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică. După modelul proceselor staliniste,Lucrețiu Pătrășcanu a fost condamnat la moarte pe 14 aprilie 1954, după ce procesul durase șase ani. A fost cel mai lung proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial, cu o pauză în anul 1951.În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu în vârstă de 54 de ani fost executa prin împușcare la închisoarea Jilava.

Emil Bodnăraş - Partidul Comunist Român


La data de 23 august 1944, Emil Bodnăraș a participat la acțiunea condusă de către Regele Mihai de demitere a guvernului Mareșalului Ion Antonescu. A făcut parte din grupul de comuniști care l-a preluat în custodie pe Ion Antonescu și pe ministrul Mihai Antonescu.Cei doi au fost ținuți prizonieri într-o casă conspirativă a partidului mai înainte de a fi predați autorităților militare sovietice.Bodnăraș a devenit membru al Comitetului Central și al Biroului Politic al Partidului Comunist Român în urma alegerilor din 1945.Din anul 1946 a fost deputat al PCR în toate legislaturile Marii Adunări Naționale.Între martie 1945 și noiembrie 1947 a fost secretar general la președinția Consiliului de Miniștri însărcinat cu supravegherea serviciilor secrete și șeful Serviciului Secret al Armatei.În această calitate, a deținut rangul de subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri 1 decembrie 1946 - 5 noiembrie 1947. El s-a ocupat de organizarea fraudării alegerilor parlamentare din 1946 și de Înscenarea de la Tămădău.A fost unul dintre cei mai importanți oameni politici în vremea lui Gheorghiu-Dej, fiind în permanentă legătură cu serviciile secrete sovietice, cărora le prezenta rapoarte regulate asupra activității tuturor liderilor comuniști români, după cum s-a dovedit mai târziu în cazul lui Ana Pauker.La data de 5 noiembrie 1947, după înlăturarea din guvern a reprezentanților grupării Tătărăscu, Bodnăraș a fost numit în funcția de ministru al apărării în locul lui Mihail Lascăr,fiind avansat la gradul de general-colonel.A rămas în fruntea Ministerului Apărării până pe 3 octombrie 1955, iar din 1956 a fost numit în fruntea Ministerului Transporturilor.Ca ministru al apărării a coordonat activitatea de sovietizare a armatei.Bodnăraș a trimis un număr de tineri români credincioși cauzei comuniste la Moscova pentru a studia în diferite școli militare. Printre aceștia s-a aflat și Nicolae Ceaușescu, care i-a devenit colaborator apropiat lui Bodnăraș, fiind avansat la gradul de general și de comisar politic al forțelor armate.În timpul Revoluției din Ungaria din 1956, Bodnăraș a fost însărcinat cu înăbușirea oricăror reacții de sprijin din partea românilor față de insurgenții maghiari. În noiembrie 1956, a făcut parte din delegația condusă de Gheorghiu-Dej care a vizitat Republica Populară Ungară și a purtat discuții cu János Kádár pe tema înăbușirii revoluției maghiare.Bodnăraș a avut un rol cheie în influențarea deciziei lui Nikita Hrușciov de retragere a Armatei Roșii de pe teritoriul României în 1958.După moartea lui Gheorghiu-Dej la 19 martie 1965, Bodnăraș, unul dintre cei mai influenți membri ai Biroului Politic, a sprijinit alegerea în fruntea partidului a mai tânărului Nicolae Ceaușescu în detrimentul altor doi candidați: Gheorghe Apostol și Alexandru Drăghici.Bodnăraș a fost unul dintre susținătorii loiali ai lui Ceaușescu. Pentru o perioadă, a continuat să mai dețină funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri 18 martie 1965 - 8 decembrie 1967, după care a fost numit în funcția de vicepreședinte al Consiliului de Stat 1967-1976, funcție importantă, dar fără putere de decizie executivă. El a rămas totuși, până la moartea sa, unul dintre cei mai influenți membri ai elitei comuniste.Emil Bodnăraș a decedat la data de 24 ianuarie 1976 în București și la vârsta de 71 de ani, spre deosebire de ceilalți lideri ai partidului care erau înmormântați la Monumentul Eroilor Comuniști din Parcul Carol, rămășițele sale pământești au fost puse într-un sicriu de metal masiv și înmormântate, la dorința sa, într-o criptă de lângă biserica construită pe banii lui în satul natal, Iaslovăț din județul Suceava.

Mihail Racoviță - Armată


Emil Bodnăraş si Dumitru Dămăceanu au stabilit în strict secret ca, în scopul înlăturarii lui Antonescu şi pentru a grăbi ieşirea României din război, un segment de front de la Iaşi, denumit conspirativ „Poarta Iaşiului" să fie deschis, din punct de vedere militar, la o anumita dată. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificaţii Focşani-Nămaloasa-Galaţi. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni şi sediul Mitropoliei, la nord de Iaşi, apărat de Corpul 5 de armată român din Armata a 4-a,iar Uniunea Sovietica să fie anunţată. Pe lânga cei stabiliţi să facă parte din comitetul militar, au mai fost cooptat în conjuraţie şi generalul Mihai Racoviţă, comandantul Armatei a 4-a pe frontul din Moldova.Armata a 4-a româna, comandată Generalul Mihai Racoviţă, se apară pe linia est Carpaţi pe râul Siret şi, până la sud de Dubăsari, pe Nistru. Armata a 4-a română avea în compunere Corpurile de armată 1, 5, 6, 7 şi Corpul 57 de armată german si împreună cu Armata a 8-a germană făcea parte din Grupul de Armate „General Wohler".La flancul drept, pe Nistru, se apară Armata a 3-a română cu Corpurile de armată 2 si 3 române,Corpurile de armată 29 si 72 germane . Împreună cu Armata a 6-a germană constituiau Grupul de Armate „General Dumitrescu". Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai şi iunie 1944 ale trupelor sovietice. La începutul lunii iulie 1944, o vizită discretă la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racoviţă, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaraş-Dămăceanu pentru deschiderea frontului în „Poarta Iaşiului", iar la sfârşitul lunii iulie 1944, Bodnaraş i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului,zona deschiderii,ata prevazută - 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia şi transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit.Ofensiva sovietică a început în dimineaţa zilei de 20 august, iar trupele române din „Poarta Iaşiului" s-au retras în cursul nopţii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iaşi, depasind trupele Armatei a 4-a, aflată în retragere dezordonată.În timpul Operațiunii Iaşi-Chișinău se afla în concediu la Bucureşti. Astfel pe 24 august 1944, a fost numit Ministru al Apărării. A rămas în această funcție până pe 4 noiembrie, fiind mutat la Inspetoratul General al Cavaleriei. Între 20 mai 1945 şi 20 mai 1946 a fost comandatul Inspectoratului General de Armată nr. 3. A fost promovat la gradul de general de armată şi numit la comanda Armatei 1, unde a rămas până pe 30 iunie 1947. Pe 1 septembrie 1947 a fost trecut în rezervă, iar în inuie 1950 a fost arestat şi închis la penitenciarul Sighet, unde a şi decedat pe 28 iunie 1954 la vârsta de 65 de ani.

Titel Petrescu - Partidul Social Democrat


În a doua jumătate a anului 1943, a luat fiinţă Comitetul Executiv al PSD, având ca preşedinte pe Constantin Titel Petrescu, care primeşte şi acordul de a demara acţiunea subversivă de înlăturare a Mareşalului Antonescu, împreună cu liderii PNŢ, Iuliu Maniu şi PNL, Dinu Brătianu. În tot cursul vremii, până la 23 August 1944, sub conducerea lui Constantin Titel Petrescu au loc consfătuiri în diverse case conspirative din Bucureşti, Sinaia şi Popeşti Leordeni, având ca obiectiv organizarea partidului în vederea lovituri de stat. Constantin Titel Petrescu trimite mai multe scrisori Internaţionalei Socialiste şi preşedintelui acesteia Louis de Brouckere, ca şi conducerilor partidelor socialiste din ţările membre, precum şi Partidului Laburist Englez, informând-le despre hotărârea României de a se alătura coaliţiei antihitleriste.În noaptea de 5 spre 6 mai 1948 a fost arestat.A fost judecat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă,este purtat din temniţă în temniţă, supus la torturi, înfometat şi distrus fizic.Anul 1955 a fost cel mai chinuitor pentru liderul social–democrat. Sleit de puteri, grav bolnav, îmbatrânit, Constantin Titel Petrescu se afla în pragul morţii. În acestă stare de nedescris a fost adus de la închisoarea din Sighet la Securitatea din Bucureşti în februarie 1955, unde i s-a cerut să semneze o scrisoare contrafăcută ce urma să fie publicată în ziarul comunist “Scînteia”, drept preţ al eliberării sale. Cu demnitate a refuzat să semneze textul. Drept urmare, a fost retrimis la Sighet, unde a fost supus unor noi maltratări. În noiembrie acelaşi an, aproape în stare de inconştienţă, deţinutul adus iarăşi la Bucureşti, a cedat presiunilor şi a semnat textul scrisorii, în schimbul asigurării că toţi social–democraţii aflaţi în închisori vor fi eliberaţi. După ce a fost pus în libertate, Constantin Titel Petrescu şi-a petrecut restul zilelor în spital, bolnav de scorbut şi TBC, stingându-se din viaţă la 2 septembrie 1957 la vărsta de 69 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală.

Constantin Pârvulescu - Partidul Comunist Român


A fost numit președinte al Marii Adunări Naționale prima oară între decembrie 1948 - iulie 1949, și a doua oară între ianuarie 1953 - 20 martie 1961.În calitatea sa de președinte al Comisiei de Control a partidului, a respins în 1950 cererea Elenei Ceaușescu (fostă Lenuța Petrescu) de a i se acorda vechime de ilegalistă din 1939. În cazul ei, Pârvulescu a dispus ca data de 23 august 1944 să fie recunoscută ca data intrării în partid. La Congresul al III-lea a PCR din 1960, nu a mai fost ales în Biroul Politic, dar și-a păstrat funcția de președinte al Comisiei de Control, care și-a schimbat numele în Comisia Centrală de Revizie, funcție pe care a deținut-o până în 1961.În mai 1961 a fost decorat cu medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România". Ulterior în același an, a fost acuzat de „deviaționism ideologic spre dreapta”, de complicitate cu Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu (care voiau să-l destituie pe Gheorghe Gheorghiu-Dej), fiind înlăturat din toate funcțiile deținute. După aceea a intrat într-un con de umbră, viitorul său politic fiind așadar compromis.A fost reprimit în partid în 1974, și - asemănător altor vechi ilegaliști sau conducători de frunte ai partidului - a fost păstrat ca un element de decor pe lângă Nicolae Ceaușescu.În noiembrie 1979, la Congresul al XII-lea al PCR, a luat cuvântul pronunțându-se împotriva realegerii lui Nicolae Ceaușescu la conducerea partidului, acuzându-l că pune interesele personale înaintea celor ale partidului și țării.De asemenea, a acuzat congresul că neglijează problemele reale ale țării, fiind preocupat de glorificarea lui Ceaușescu.Acest atac fără precedent venea de la o persoană care nu putea fi acuzată de sentimente pro-sovietice, Pîrvulescu fiind un apărător fervent al autonomiei PCR. De asemenea, la vârsta de 84 de ani, nu putea fi acuzat de ambiții personale așa că remarcile sale au fost considerate de presa occidentală ca o dovadă a nemulțumirii din rândurile partidului. Replici la discursul lui Pârvulescu au fost date de Ion Popescu-Puțuri, George Macovescu, apoi chiar de Nicolae Ceaușescu. Acesta din urmă l-a făcut trădător pe criticul său. Pârvulescu a fost dat afară din sală, destituit din funcția sa de delegat la Congres, și a fost pus sub supraveghere strictă și arest la domiciliu.La 16 decembrie 1980 a fost exclus din partid cu aprobarea unanimă a membrilor CPEX. A fost criticat dur mai ales de Nicolae Ceaușescu și de Gogu Rădulescu.A murit, fără urmași, în anul 1992, la vârsta de 97 de ani.

Ioan Hudiță - Partidul Național Țărănesc


Este membru, în 1944, al comitetului de acțiune pentru răsturnarea guvernului Antonescu, ca delegat, împreună cu Ghiță Popp, al PNȚ. În casa lui, din cartierul Vatra Luminoasă, se semnează, la 19 iunie 1944, pactul celor patru partide, care va fi pus în practică la 23 august 1944. Ministru al Agriculturii și Domeniilor în al doilea guvern Sănătescu și în guvernul Rădescu, până la 6 martie 1946. La alegerile din noiembrie 1946 este ales deputat de Baia, fără să-și poată exercita mandatul.Arestat la 1 octombrie 1947 ca fost ministru. Fără a se emite mandat de arestare și fără a fi judecat, este deținut până la 22 decembrie 1955 la Văcărești, Craiova și Sighet.Pensionat în vara lui 1959. Din nou arestat în toamna lui 1961 și supus cercetărilor fără să i se intentează proces. Este eliberat în luna iulie 1962.A continuat să lucreze și după ieșirea la pensie la diverse studii istorice. A pus în ordine jurnalul zilnic pe care îl ținuse secret aproape tot timpul vieții, scriind peste douăzeci de caiete. A murit la 21 martie 1982 la București la vârsta de 85 de ani.

Mihail Romniceanu - Partidul Național Liberal


După lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost numit ministru de finanțe al României în guvernele Sănătescu 4 noiembrie 1944 - 6 decembrie 1944 și Rădescu 6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945.În calitatea sa de administrator al Băncii Naționale, după venirea lui Groza la putere și în complicitate cu el, Mihail Romniceanu a procedat în 1945 la o emisiune nespus de mare de monede de aur "cocoșei", ca subterfugiu ca să nu ne ia rușii tot aurul.Ca urmare a mult disputatelor alegeri generale la 7 ianuarie 1946, Mihail Romniceanu a fost cooptat în guvernul Petru Groza 7 ianuarie 1946 - 29 noiembrie 1946, ca ministru de stat fără portofoliu.În timpul campaniei electorale a fost agresat de comuniști. Nu a putut face nimic pentru împiedicarea abuzurilor și falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946.În cursul procesului Mareșalului Ion Antonescu, din 1946, Mihail Romniceanu - de profesie avocat, fost administrator al Băncii Naționale - a declarat în fața instanței de judecată, între altele, că acordul economic cu Germania conținea „maximum ce se putea obține în acele timpuri de presiune germană". Mai declară că, în urma acestui acord, s-au adus din Germania trei vagoane de aur, iar în urma unui nou acord din decembrie 1943 s-au mai adus 14.000 kg aur. De asemenea, s-a mai adus o altă cantitate de aur, echivalentul a circa 25 milioane franci elvețieni.Mihail Romniceanu a fost dat afară din învățământul universitar. Pe 28 aprilie 1948 a fost arestat.A fost încarcerat la penitenciarul Jilava venind de la penitenciarul Craiova.La data de 1 octombrie 1954 este condamnat pentru acțiune contra clasei muncitoare desfășurată „în timpul burgheziei” la 12 ani de închisoare grea, fiind încadrat la înaltă trădare.A trecut prin penitenciarele Craiova, Jilava, Gherla, Pitești, Dej, Sighet, Văcărești și a murit în detenție, în penitenciarul Râmnicu-Sărat, la data de 13 februarie 1960 la vârsta de 68 de ani.

Ştefan Voitec - Partidul Social Democrat


A fost membru în comitetul executiv al Partidului Social-Democrat. A fost ministrul Educației Naționale în perioada 4 noiembrie 1944 – 27 decembrie 1947 în guvernele Sănătescu, Rădescu, primul și al doilea guvern Petru Groza.A fost unul din liderii PSD care au acceptat unificarea cu PCR în anul 1948, contribuind la crearea partidului unic - Partidul Muncitoresc Român. După congresul de unificare al PSD cu PCR din 1948 a devenit membru al CC al PCR. A îndeplinit succesiv funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri 1948-1949 şi 1956-1961, ministru al Comerțului Interior 1955-1956 și al Industriei Bunurilor de Consum 1957-1959. A fost și vicepreședinte al Consiliului de Stat 1961-1965 şi 1974-1984, președinte al Marii Adunări Naționale 1961-1974.Ștefan Voitec a murit la 4 decembrie 1984 la vârsta de 84 de ani.A fost înmormântat la Monumentul din Parcul Carol din București, apoi exhumat și incinerat. Urna cu cenușa sa se găsește la Crematoriul Cenușa din Bucureşti.

Corneliu Coposu - Partidul Național Țărănesc


În perioada 23 august – 6 noiembrie 1944 a fost director de cabinet la Președinția Consiliului de Miniștri, iar în 1945 a devenit președinte al filialei P.N.Ț. Sălaj, primind mandatul de delegat la reinstalarea activității autorității românești în Transilvania de Nord. Ascensiunea sa în cadrul partidului nu s-a oprit aici, fiind ales secretar general adjunct, iar în 1946 secretar al Delegației Permanente, forul conducător al partidului. În virtutea activității politice și a funcțiilor deținute, a fost arestat după „Înscenarea de la Tămădău”, din 14 iulie 1947.Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, după care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, județul Brăila.În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție.După eliberarea din lunga detenție, Corneliu Coposu a fost invitat la o întrevedere cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoștea din perioada interbelică și care s-a scuzat ”pentru închisorile politice.Între 1946 și 1989 Corneliu Coposu a fost permanent urmărit de către poliția politică comunistă, Securitatea.A murit la data de 11 noiembrie 1995 în Bucureşti la vârsta de 84 de ani.

Constantin Vişoianu - Diplomat


În aprilie 1944, a fost trimis de oppziția din România la Cairo pentru a negocia încheierea armistițiului cu Aliații, dar tratativele au fost un eşec.După arestarea Mareşalului Antonescu, Vişoianu a fost numit succesiv, la recomandarea lui Iuliu Maniu, ministru al Afacerilor Străine 4 noiembrie 1944 - 5 martie 1945 în guvernele conduse de generalii Constantin Sănătescu şi Nicolae Rădescu. Acest rol important avut în timpul negocierilor pentru semnarea armistițiului din 12 septembrie 1944 de la Moscova, ca şi încrederea de care se bucura din partea lui Maniu, i-au permis lui Constantin Vişoianu ca după părăsirea ţării, în 1946,se pare că a fugit din ţară la bordul unui avion, alături de Grigore Niculescu-Buzeşti să joace un rol important în organizarea unui for reprezentativ în străinătate.În noembrie 1947, Vișoianu a fost condamnat în lipsă de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din București la 15 ani de muncă silnică, 5 ani de degradare civică, confiscarea averii.În 1950 a fost numit de Regele Mihai în Comitetul Național Român din exil, pentru a exprima opoziția față de regimul comunist.Vișoianu a fost acuzat,că împreună cu Alexandru Cretzianu, că nu a pus la dispoziția Comitetului Național Român din exil un fond de 6 milioane de franci elvețieni.Această acuzație a aruncat o lumină negativă asupra imaginii sale din exil, cu atât mai mult cu cât Constantin Vişoianu fusese cel care trimisese ordinul de transfer al fondului elveţian pe numele lui Alexandru Cretzianu, devenit mărul discordiei exilului românesc.Constantin Vişoianu a întocmit un raport pe care la prezentat Regelui Mihai care oferă mai multe detalii despre acest transfer şi despre destinaţia şi folosirea fondurilor în cauză. Din raport aflăm că jumătate din suma amintită, adică 3 milioane de franci elveţieni, fusese încasată de Alexandru Cretzianu, iar restul banilor fusese depozitat într-un fond secret într-o Bancă din Elveţia.A îndeplinit funcția de președinte la Comitetul Național Român din exil din anul 1948 până 1975 fiind bătrân şi decepţionat, şi-a prezentat demisia Regelui Mihai. Demisie sa marca finalul unei lungi perioade de lupte pentru unitatea exilului românesc, ideal subminat însă, din păcate, de orgolii personale, interese obscure şi lipsuri materiale.A încetat din viață la 4 ianuarie 1994 la vârsta de 97 de ani,în Washington DC S.U.A.

Barbu Ştirbey - Diplomat


În palatul prinţului Ştirbey de la Buftea aveau loc întâlnirile de taină ale regelui Mihai cu complotiştii, pentru a pregăti lovitura de stat de la 23 august 1944 şi răsturnarea de la putere a Mareşalului Antonescu.În 1944 este trimis de opoziția din România la Cairo pentru a negocia un armistițiu pentru scoaterea țării din război,când generalul britanic Wilson l-a informat că, în urma întelegerii dintre americani şi ruşi de la Teheran România trebuie să negocieze cu ruşii,totul sa terminat cu un eşec.Prinţul Ştirbey face parte în 1944 şi din delegaţia României la Moscova petnru semnara Armistițiului ,condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu. După conferinţa de la Yalta, prima ţară care cade în jocul de domino este România. La Bucureşti, guvernul era condus de generalul Rădescu, sortit pieirii după Conferinţa de la Yalta. Numele despre care se vorbeşte insistent că va forma un nou guvern este cel al prinţului Ştirbey. Moscova spune nu şi-l trimite pe Andrei Vîşinski, adjunctul ministrului de Externe, Molotov, să rezolve problema și să îl impună pe Petru Groza.În 22 martie 1946, Vîşinski dă o mare recepţie la Ambasada sovietică de pe șoseaua Kiseleff la care ţine neapărat să participe prinţul Ştirbey.„N-avea nici o poftă să meargă, s-a eschivat, Vîşinski a insistat foarte mult, Ştirbey se încăpăţânează, dar nevasta lui îi spune: - Nu e bine să jignim pe oamenii aceştia, nu pentru tine, pentru ţară. Mai bine te duci, stai câteva minute şi pleci. Când uşierul îl anunţă la recepţie pe Barbu Ştirbey, Vîşinski se întoarce imediat, îl primeşte cu braţele întinse, cheamă un ospătar să aducă o tavă cu băuturi.Pe tavă erau şampanie şi cocktailuri, o amestecătură colorată de nu ştiai prea bine ce-i înăuntru. Ia un pahar cu cocktail şi i-l pune lui Barbu Ştirbey în mână, care bea puţin din el. Vîşinski termină frazele de politeţe şi pleacă. Barbu Ştirbey s-a simţit imediat rău.”A murit a doua zi dimineaţa pe 23 martie 1946 la vârsta de 74 de ani. Cortegiul său funerar, reunea poate pentru ultima dată o întreagă elită.. Moartea lui a venit la timp. Puşcăriile bolşevice incepeau să se umple.

Ilie Lazăr - Partidul Național Țărănesc


Înaintea alegerilor din 1946, la 27 mai, Ilie Lazăr a fost arestat, judecat şi condamnat la 7 luni închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării complotului” în procesul „Mişcării Naţionale de Rezistenţă”. Cu toate acestea, soţia sa Maria Lazăr, i-a luat locul pe listele PNŢ şi a câştigat fotoliul de deputat în locul său, demonstrând imensa popularitate de care se bucura fruntaşul ţărănist în Maramureş.Pe măsură ce se instaura regimul comunist, soarta lui Ilie Lazăr a fost pecetluită. La 14 iulie 1947 a fost arestat pentru a doua oară, fiind implicat în „Înscenarea de la Tămădău”. Judecat în procesul intentat conducătorilor ţărănişti, alături de Iuliu Maniu, a fost condamnat la 12 ani de temniţă grea şi confiscarea averii, pentru „complot în scop de trădare”. A fost încarcerat mai întâi la Galaţi, iar din 1951 transferat, împreună cu alţi membri ai „lotului Maniu”, la Închisoarea Sighet. În regimul extrem de sever şi secret în care au fost ţinuţi deţinuţii politici la Sighet, el a fost cel care a reuşit să identifice primul locaţia întemniţării, deoarece a recunoscut zgomotul clopotelor de la biserica din strada Dragoş Vodă din Sighet, clopote care fuseseră dăruite bisericii de către familia sa. În 1955 a fost transferat de la Sighet la închisoarea de la Râmnicu Sărat. După ce a expirat termenul de 12 ani, i s-a fixat domiciliul obligatoriu pentru alţi trei ani, la coloniile de muncă de la Culmea şi Periprava. Abia la 9 mai 1964, după 17 ani de închisoare, Ilie Lazăr a fost eliberat.După eliberare a trăit la Cluj-Napoca fiind permanent urmărit de Securitate.A decedat pe 6 noiembrie 1976, la vârsta de 81 de ani.

Constantin Vasiliu Răşcanu - Armată


A fost trecut în rezervă în anul 1943 în urma neînțelegerilor cu Mareşalul Ion Antonescu.După 23 august 1944 a fost reactivat şi pus la conducerea corpului 5 de armată iar la i martie 1945 a fost numit Ministru de război.În plină campanie de disciplinare a Armatei, în toamna lui 1945, Biroul Politic al Comitetului Central al PCR a dezbătut cererea a 15 militari pentru a fi primiți în rândurile partidului. Toți, fără excepție, au fost acceptați. Printre ei s-a numărat și ministrul de Război, Constantin Vasiliu-Rășcanu, considerat de Emil Bodnăraș a fi "foarte atașat de noi" și cu "multă considerație și respect față de partid". Atitudinea vădit procomunistă a generalului pe întregul său mandat la Ministerul de Război 7 martie 1945-29 noiembrie 1946 și graba cu care a urgentat trimiterea în închisoare a colegilor de arme." Considerând că "a face politica justă a regimului democratic în care trăim este una din datoriile de frunte ale fiecărui ostaș", Direcția Superioară pentru Educație, Cultură și Propagandă cerea Ministerului de Război abrogarea articolelor de lege care interziceau militarilor să facă politică. Cererea a fost respinsă, ceea ce nu l-a împiedicat pe ministrul Vasiliu-Rășcanu să nu faciliteze propaganda comunistă în armată. În condițiile schimbărilor politice, autoritățile comuniste apreciau că armata nu mai făcea "politica de partid sau personală, ci politica intereselor vitale ale țării, alături de popor". "Armata trebuie să facă politică, declara insuși Constantin Vasiliu-Rășcanu, noul Ministru de Război.La 28 mai 1945 a semnat un ordinul prin care se ordona tuturor comandanților militari de unități să participe la identificarea militarilor care au comis crime de război și să îi pună la dispoziția Tribunalului Poporului.A contribuit la fraudarea alegerilor din noiembrie 1946, avertizînd ofițeri din colegiul Dolj, unde el însuși a candidat, că ” dacă unitățile lor nu vor vota în unanimitate lista P.C.R-ului, vor fi desființate, iar ei împraştiați în toată țara”.A pus la dispoziția ocupanților sovietici arhiva Cabinetului Militar al Mareșalului Ion Antonescu, deși înțelegerile cu aceștia nu prevedeau acest lucru.După instalarea la putere, din ordinul Moscovei, a Guvernului prosovietic condus de Petru Groza, sistemul de organizare al Armatei Roșii a fost copiat în Armata Română și aplicat cu concursul ministrului de Război, general Constantin Vasiliu-Rășcanu.La data de 1 februarie 1948 a fost trecut în rezervă.A murit la vârsta de 93 de ani în anul 1980.

Victor Anca - Partidul Național Țărănesc


După 23 august 1944 în funcția de ministru secretar general la Poștă și Telecomunicații,poziție pe care a deținut-o până la 6 martie 1945, când guvernul Rădescu a fost înlăturat. Arestat la 15 august 1949, a fost condamnat de Tribunalul Militar București, la 26 iulie 1950, la 10 ani muncă silnică, pentru „complot, uneltire contra ordinei sociale și înaltă trădare”.A trecut prin penitenciarele MAI, Aiud, Gherla, Oradea, Jilava, Râmnicu Sărat, de-a lungul detenției suportând pedepse „disciplinare”. Regimul carceral extrem de dur l-a determinat să declare greva foamei în timp ce se afla în penitenciarul Aiud.În Râmnicu Sărat starea sănătății sale a devenit critică. Cu toate acestea, la data expirării pedepsei, în 12 august 1959, i s-a fixat domiciliu obligatoriu pentru 60 de luni în comuna Rubla din Bărăgan.

Ion Flueraş - Partidul Social Democrat


După 23 august 1944 a participat la reorganizarea P.S.D., dar a refuzat colaborarea cu P.C.R. Petru Groza i-a oferit postul de ministru al muncii în guvernul constituit la 6 martie 1945, dar Ion Flueraş a refuzat, din cauză că noul guvern era supus ocupantului sovietic. A fost arestat de autorităţile comuniste timp de trei luni, pe motiv că a răspândit "manifeste interzise".La Congresul P.S.D. din 1946 s-a hotărât ca acesta să participe la alegerile parlamentare din acel an pe o listă comună împreună cu P.C.R. dar a refuzat.Ca urmare, sub preşedinţia lui Titel Petrescu, s-a format un P.S.D. independent, care nu dorea colaborarea cu comuniştii. La acest nou partid a aderat şi Ion Flueraş, activând în rândurile sale până în anul 1948, când a fost arestat în luna iunie de autorităţile comuniste. A fost condamnat la cincisprezece ani temniţă grea pentru "înaltă trădare".Din anul 1949 până în anul 1952 a fost deţinut în penitenciarul Jilava. A fost transferat de aici la penitenciarul Gherla la data de 5 februarie 1952.A murit la 7 iunie 1953 la vârsta de 71 de ani, în închisoarea de la Gherla, judeţul Cluj.

Iosif Teodorescu - Armată


La 23 august 1944 Generalul de Corp de Armată Iosif Teodorescu, comandantul militar al Caiptalei, se prezintă regelui și capătă ordine directe pentru izolarea comandamentelor germane. În 24 august 1944 Generalul Iosif Teodorescu comunică faptul că a ordonat ca unități din regimentul de gardă al „conducătorului” să fie înglobate în detașamentul ce păzea podul de la Băneasa și că această operație fusese terminată fără incidente sau defecțiuni.Arestat și condamnat, a supraviețuit închisorilor comuniste. Arestat la 4 ianuarie 1951, pentru evenimentele din februarie 1945, deoarece se căutau noi capete de acuzare pentru arestarea generalului Iosif Teodorescu, a fost eliberat în decembrie 1950. Procesul s-a încheiat la 25 mai 1956, procuratura clasând cauza și hotărând eliberarea învinuiților, deoarece: "în sarcina nici unuia dintre inculpații din dosar nu există probe că au tras în plin".A murit la 28 martie 1961 la vârsta de 75 de ani.

Constantin Anton - Armată


A contribuit efectiv la organizarea și executarea actului de la 23 august 1944, eveniment la care a participat nemijlocit în sediul Palatului regal.La data de 23 august 1944, a trecut de partea forțelor antigermane, fiind numit ca Inspector General al Jandarmeriei Române 1944-1949.Generalul Constantin Anton este arestat în anul 1948 și după proces este condamnat în anul 1949, prin sentința Tribunalului Poporului din 5 februarie, la 18 ani muncă silnică pentru așa numita “complicitate la înalta trădare”. Aflat în închisoare, la 14 iunie 1952, suferă o nouă condamnare de 10 ani, degradare civilă și confiscarea averii pentru „crimă de favorizare a criminalilor de război”.După 12 ani de temniță grea în 1959, a fost eliberat și reabilitat, i s-a acordat o "pensie de merit" pentru participarea la evenimentele din 1944, și a fost avansat la gradul de general-locotenent cu 2 stele în rezervă.În 1964, a fost înaintat la gradul de General de Divizie în rezervă și decorat.În ultimii ani de viață a încercat să-și justifice unele dintre deciziile controversate din trecut.Camarazii săi l-au caracterizat ca fiind „un oportunist”, de care și cei pe care i-a slujit cu multă râvnă s-au debarasat cu ușurință de el.

Traian Udriski - Armată

După 23 August 1944 Traian Udriski a fost reintegrat în armată, cu funcția de aghiotant regal.Tot după 23 august 1944 regele Mihai a cumpărat de la englezii aflați în România, din bani personali, un mic avion Klemm Kl 35, care a primit înmatricularea YR-MIH.De fabricație germano-cehoslovacă, era un avion pe care Traian Udriski l-a evaluat ca fiind de bună calitate, dar foarte ieftin – surplus de război al armatei americane. Cu acest avion regele Mihai a acumulat numeroase ore de zbor împreună cu Traian Udriski.În noiembrie 1947, cu ocazia nunții principesei Elisabeta a Marii Britanii, deplasarea la ceremonie a familiei regale române s-a făcut cu avionul Beechcraft C18S al regelui, înmatriculat cu plecare de pe Aeroportul Băneasa – după uzanțe, în prezența majorității miniștrilor guvernului Petru Groza. Pe durata zborului, la manșă s-au aflat, alternativ, regele Mihai și comandorul Udriski, aterizarea efectuată la Londra de tânărul rege fiind prezentată de jurnalele de știri britanice.După abdicare Regelui Mihai la 31 decembrie 1947 şi plecarea sa survenită în 3 ianuarie 1948, în ciuda promisiunilor făcute de guvernul Petru Groza, Regelui Mihai nu i s-a permis să ia cu sine avionul care-i aparținea.Tot în 3 ianuarie 1948, comandorul Udriski a ales să părăsească țara, ocupată militar de sovietici și transformată într-o dictatură de comuniștii români. Pe o vreme deosebit de nefavorabilă, sub pretextul că trebuie să mute avionul regelui dintr-un hangar în altul, Traian Udriski a scos avionul Beechcraft C18S pe pistă, unde îl așteptau soția și câțiva tehnicieni de zbor. Pasagerii au fost îmbarcați rapid și Udriski a decolat.El a zburat direct la München și apoi la Geneva, unde avionul a fost prezentat regelui (care locuia în Elveția). În 1950 acest avion a fost vândut de Regele Mihai.După emigrare Traian Udriski a lucrat ca pilot de linie la companii de zbor private din Orientul Apropiat în Siria,apoi doi ani la Teheran și apoi la Beirut.În ultima perioadă a vieții sale a locuit în Cipru.

Mircea Ionniţiu

În preajma anului 1944, Mircea Ionnițiu a îndeplinit funcția de secretar personal al Regelui Mihai I.În această calitate, el a fost martor ocular la lovitura de stat din ziua de 23 august 1944, la impunerea primului guvern Petru Groza de către ocupanții militari sovietici 6 martie 1945 și la abdicarea forțată a Regelui Mihai I, impusă de comuniștii români susținuți de Armata Roșie, la 30 decembrie 1947 a luat naștere Republica Populară Română, cu încălcarea normelor constituționale prevăzute de Constituția României din 1923, atunci în vigoare.Mircea Ionnițiu a părăsit România în 3 ianuarie 1948, în Trenul Regal, odată cu Familia Regală a României care a fost silită să plece în exil.A murit la data de 13 noiembrie 1990 la vârsta de 69 de ani.

Din cei care au complotat direct sau indirect la lovitura de stat din 23 august 1944 au mai facut parte :

Din Partidul Național Țărănesc

Gheorghe Popp
Aurel Leucuția
Virgil Solomon
Mihai Popovici
Cezar Simionescu
Lucian Stănciulescu
Nicolae Popescu-Zorică
Nicolae Lupu
Aurel Dobrescu
Vasile Serdici
Augustin Vişa
Corneliu Radocea
Emil Ghilezan
Mihai Rautu
Liviu Vânătu
Ion Răchițan
Ieronim Stoichiță
Gheorghe Măcărescu
Gheorghe Zâne
Nicolae Carandino
Ella Negruzzi
Şerban Ghica


Din Partidul Național Liberal

Bebe Brătianu
Constantin Zamfirescu
Radu Vâlsănescu


Din Partidul Social Democrat

Iosif Jumanca
Şerban Voinea
Ion Schineanu


Din Partidul Comunist Român

Constantin Agiu
Emanuel Rupenian
Belu Zilber
Vasile Bâgu


Din Armată

Petre Lazar
Victor Dombrovski
Gheorghe Potopeanu
Alexandru Gheorghiu
Ermil Gheorghiu
Ion Boițeanu
Constantin Eftimiu
Constantin Nicolescu
Valeriu Selescu
Anton Dumitrescu
Emilian Ionescu
Arpad Gherghel


De la Ministerul de externe

Florin Roiu
Emil Oprişanu
Emil Lăzărescu
Citta Davilla
Alexandru Cretzianu
Frederic Nanu
Brutus Coste
Romulus Dianu

De la Palatul Regal

Dimitrie Negel
Iorgu Ghica
Gabriel Bălănescu

2 comentarii:

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare