Interogatoriul lui Mihai Antonescu din 4 Aprilie 1945 - Închisoarea Lubianka din Moscova

Întrebare: Ce caracter au avut relaţiile economice dintre Germania şi România în perioada războiului împotriva Uniunii Sovietice ?

Foto : Mihai Antonescu

Răspuns: Între România şi Germania a existat încă din 1939 o convenţie economică conform căreia germanii livrau în România armament, materie primă pentru industria grea şi utilaj petrolier, primind în schimb petrol românesc şi produse petroliere.Astfel, tot petrolul extras din România se ducea numai în Germania, în noiembrie 1940, la o întîlnire cu Hitler, Mareşalul Antonescu a confirmat convenţia care fusese încheiată în 1939.Ulterior, pe toată durata războiului împotriva URSS, România a trimis în Germania cîte trei milioane tone de petrol anual, primind în schimb armament german, utilaj petrolier şi maşini pentru industria grea.În 1942, Germania a adus în România o mare cantitate de ţeavă, care a fost folosită pentru construirea conductelor de petrol Ploieşti – Bucureşti – Giurgiu şi Ploieşti – Constanța. În afară de aceasta, germanii au adus în România o mare cantitate de ţeavă, care s-a folosit în lucrările de exploatare la exploatările petroliere.La sfîrşitul anului 1943, germanii au adus în România utilajul unei rafinării, care fusese destinat mai înainte pentru Caucazul de Nord.În afară de aceasta, din spusele Mareşalului Antonescu am aflat că germanii au propus României să ia în exploatare zone bogate în petrol din Caucazul de Nord, însă mareşalul Antonescu ar fi refuzat acest lucru.Mai ştiu din spusele Mareşalului Antonescu faptul că germanii au pregătit în Germania utilaj petrolier, pe care intenţionau să-l folosească în teritoriul ocupat al Uniunii Sovietice.Mai trebuie spus că, începînd cu anul 1941, am pus de nenumărate ori în fața germanilor problema ca toate calculele de livrare a petrolului să se facă în valută-aur. Germanii nu au fost de acord cu acest lucru, iar Hitler, într-o convorbire cu şeful Marelui Stat-Major român, generalul Steflea, a făcut o observaţie, declarînd că românii trebuie să ia în considerare că petrolul românesc este plătit de Germania prin faptul că apără cu arma interesele României.

Procesul-verbal este scris conform cu spusele mele, citit de mine Mihai Antonescu.

A interogat: Ofiţer de contrainformaţii locotenent-colonel Sokolov

Translator militar: Sublocotenent Znamerovski

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare