Regele care şi-a scos ţara la tarabă

„Există aici un rege care îşi predă armata duşmanului.În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat, prin mareşalul Tolbukhin, din ordinul lui Stalin, « Ordinul Victoriei Sovietice ». Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!”
General Platon Chirnoagă


Regele Mihai a trimis, în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, o telegramă lui Ion Antonescu, aflat în zona frontului prin care ura militarilor români:

„În clipele când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a întregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, neamul întreg şi cu mine trăim bucuria zilelor de glorie străbună, iar ostaşilor noştri bravi le urez sănătate şi putere ca să statornicească pentru vecie dreptele graniţe ale neamului. Trăiascã România! Trăiascã viteaza noastră armată!”

Mareşalul Ion Antonescu adresa lui Mihai I de pe front, la 23 iunie 1941,ca răspuns regelui următorul mesaj: 

„Mulţumesc respectuos Majestăţii Voastre pentru cuvintele de îmbărbatare şi de apreciere cu care aţi cinstit Armata şi pe mine. Fiţi sigur, Majestate, de devotamentul nostru. Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastră ne batem. Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastră trebuie să învingem”.

La 28 iulie 1941, acelaşi Mihai I îi scria Mareşalului:

„Cu adâncă bucurie am văzut că vitezele trupe româno-germane au alungat peste Nistru armatele comuniste şi au reîntregit pentru vecie Ţara Moldovei. Pentru modul strălucit cu care aţi condus şi pregătit operaţiile,cât şi pentru bravura şi exemplul personal,vă confer Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a”.

Discursul Regelui Mihai cu ocazia anului nou 1943:

„Urarea ce fac cu acest prilej poporului meu, căruia istoria i-a hărăzit până acum atâtea suferinţe, întretăiate doar de rare luminşuri de dreptate, este ca sfârşitul frământărilor sângeroase care sfâşie omenirea să-i aducă consfinţirea definitivă a drepturilor sale nepieritoare”.

Proclamaţia Regelui Mihai I către ţară, 23 august 1944: 

„Români, în ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. Un nou guvern de uniune naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice.Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre libere luate şi care nu atinge drepturile nimănui este un duşman al neamului nostru. Ordon armatei şi chem poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lui.Cel care nu va da ascultare guvernului se opune voinţei poporului şi este un trădător de ţară.Noul guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sunt garantate şi vor fi respectate”.

Proclamaţia rostită de regele Mihai I a fost de fapt o capitulare necondiţionată cu următoarele consecinţe imediate: între 130.000 şi 170.000 de soldaţi români prizonieri - deportaţi 20.000 de români şi alţi 72.000 de români de origine germană, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, pierderea libertăţii şi bolşevizarea ţării. Procedându-se la arestarea Mareşalului şi la capitularea întregii armate înaintea semnării oricărui armistiţiu, s-a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor României. Armistiţiul regelui Mihai, semnat la Moscova abia în 12 Septembrie 1944, le-a adus „fraţilor” sovietici peste 3 miliarde de dolari în produse smulse poporului român…Actul de la 23.08.1944 necesită o cercetare mai aprofundată, el reprezentând punctul de pornire al procesului de comunizare al României. Responsabilitatea îi aparţine în totalitate regelui Mihai I, iar transformările majore suferite de poporul român în următorii ani, cu tot sângele curs, îi pătează mâinile suveranului. Practic, la 23 august Mihai I şi-a aruncat ţara, căreia îi datora însăşi existenţa, la picioarele hoardelor bolşevice. Fără să negocieze prevederile unui armistiţiu convenabil pentru naţie, bazându-se doar pe inexistentele promisiuni bolşevice, Mihai I, regele României, a aşezat poporul român sub tălpile cizmelor lui Stalin.

Şeful Statului Major britanic, Alan Brooke, susţinea că prin actul regelui de la 23 August 1944, România a deschis larg porţile sovieticilor, contribuind direct la ocuparea Europei de Răsărit de către aceştia. România nu trebuia să capituleze înainte de a fi semnat un armistiţiu. Acest armistiţiu trebuia semnat doar de Mareşalul Antonescu, aflat în negocieri cu aliaţii. De altfel, Mareşalul reuşise impunerea a 3 condiţii esenţiale pentru ţară lui Stalin:

○ 1 - Guvernul român acordă armatei germane un termen de 15 zile pentru părăsirea României.

○ 2 - Valoarea despăgubirilor de război să fie fixată în raport cu greutăţile financiare ale României şi de situaţia ei economică.

○ 3 - Să se respecte o zonă liberă, în care guvernul român să funcţioneze nestânjenit de trupe străine.


Conştient de valoarea unui armistiţiu cu Mareşalul în acel moment al războiului, Stalin le acceptase.Marele istoric Gheorghe Brătianu, mort la Sighet, declara în 1946: 

„În ziua de 23 august 1944, dimineaţa am fost trimis la Snagov de către şefii partidelor de opoziţie care mi-au dat însărcinarea să vorbesc cu domnul mareşal pentru încheierea imediată a armistiţiului.În timpul cât se discuta, domnul Mihai Antonescu şi domnul Mareşal au avut iniţiativa unei audienţe la Palat şi chiar s-a telefonat, fiind eu de faţă, acolo, în acest scop. Domnul Mareşal mi-a cerut asentimentul scris al şefilor de opoziţie pentru ca să încheie armistiţiul în condiţiile care erau cunoscute şi mi-a spus, îmi aduc aminte, că dacă va obţine acest asentiment în scris, indiferent de părerea nemţilor, el va încheia armistiţiul.Mi-a cerut să-i aduc răspunsul scris înainte de ora 15. Eu l-am asigurat că-l voi aduce înainte de ora 15. M-am înapoiat la Bucureşti. A survenit o oarecare întârziere până să se poată întruni cei trei şefi de partide. Am comunicat acestora răspunsul domnului Mareşal. Au fost de acord să dea asentimentul în scris, ce urma să se dea în cursul zilei. Dar m-au autorizat să comunic Mareşalului înainte de ora 15 că poate face uz de acest asentiment în audienţa de la ora 16 la Palat . Când am fost la Snagov mi s-a spus de întrevederea cu ministrul german Clodius şi ştiu că era vorba ca domnul Mareşal să semneze armistiţiul.”

Foto : Un rege care şi-a trădat țara - Regele Mihai


Regele Mihai:

„Pregătirile pentru 23 august începuseră deja de la sfârşitul lui 1942. In pofida guvernării lui Antonescu, partidele politice tradiţionale din România « partidele istorice » fuseseră lasate în pace, şi nu fuseseră desfiinţate, iar noi aveam contacte multiple cu ele.Cu vreo două zile înainte de 23 august,discutam despre necesitatea de a-i cere lui Antonescu să declare armistițiu şi să iasă din război, nu stabilisem încă o data precisă, când am hotarât în cele din urmă data de 26 august.Doctorul a venit în fugă la noi şi ne-a spus : « am auzit ca Antonescu pleaca pe front poimâine! » iar noi am înțeles imediat că trebuia să facem ceva de urgenţă. M-am întors imediat la Bucureşti şi i-am adunat pe toţi cei cu,care vorbisem şi i-am informat. Aşa am ajuns să acțiacționăm data de 23 august.Am decis ca eu să-l convoc pe Antonescu în audienţă ca să îi explic ce se întâmplă şi să vedem ce este de făcut fiindcă ruşii sunt la Nistru. Apoi am avut o convorbire de doua ore cu Mareşalul Palatului Generalul Constantin Sănătescu, şi am pus la punct detaliile, hotărand că dacă Antonescu refuză, să-l arestăm. Cand a venit Antonescu, după multe discuţii, i-am spus că trebuie să facem ceva ca să oprim razboiul, iar Generalul Sănătescu i-a spus, « Dacă tu nu poţi, lasă pe altcineva s-o facă! » iar Antonescu s-a întors spre el şi i-a spus, de faţă cu mine, «Cum, să las ţara pe mâinile unui copil? »”. În cele din urmă, când Antonescu ne-a spus că refuză clar să declare armisţiu, am folosit o parolă pe care o stabilisem dinainte, rostind cu glas puternic, « Îmi pare rău, dar nu mai pot face nimic! » iar în acel moment în încăpere au intrat trei subofiţeri şi un căpitan care l-au escortat pe Antonescu şi l-au închis într-o încăpere din clădirea în care ne aflam.”

Interviu acordat de Mihai I, postului de radio „Europa Liberă” la 13 august 2009

Numai că, probabil datorită vârstei şi trăirilor intense, regele încurcă nişte detalii foarte importante! Secretarul particular al regelui, Mircea Ioaniţiu, consemnează: 

„Cert este că în dimineaţa de 23 August, am fost trezit din somn de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea ca regele să-l primească pe el şi pe Mareşal în audienţă în acea zi”

La 13 octombrie 1944, generalul Aurel Aldea, mărturiseşte: 

„Ziua de 23 August, o zi de salvare pentru ţară, ne-a găsit nepregătiţi din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era plănuită pentru 26 August, dar, în dimineaţa zilei de 23 August, am fost informat de rege că în după-amiaza aceleiaşi zile el va acorda o audienţă Mareşalului Antonescu şi lui Mihai Antonescu. Mareşalul Antonescu a comunicat, în cursul audienţei, decizia sa de a încheia armistiţiul, adăugând că el a şi vorbit cu ministrul Clodius în legătură cu aceasta. Aceasta ar fi avut drept urmare ocuparea întregii ţări de către nemţi şi, poate, arestarea şi deportarea regelui şi a celor ce sprijineau acţiunea sa. Audienţa la care participa şi generalul Sănătescu, a fost brusc întreruptă de rege, care pentru câteva minute, a venit să ne comunice nouă celor ce rămăsesem într-o cameră alăturată, decizia de armistiţiu a Mreşalului. După ce ne-am sfătuit puţin, am ajuns la concluzia că, fără să mai aşteptăm ziua de 26 August, şi cu riscul vieţii, trebuia să-l arestăm imediat pe Mareşal şi pe Mihai Antonescu.”

Iuliu Maniu: 

„În seara de 22 August 1944, Mareşalul Antonescu a convocat pe ministrul german Clodius şi în prezenţa generalului Pantazi, ministrul de război, i-a adus la cunoştinţă că România va cere armistiţiu.”

După cum se ştie,la data de 23 August 1944 Mareşalul Ion Antonescu împreună cu Mihai Antonescu au fost arestați şi închişi în seiful Palatului Regal din Bucureşti.

Foto : Regele Mihai salutândul cordial pe generalul sovietic Ivan Susaikov


Prima „mişcare” a noii puteri, în frunte cu regele, a fost predarea Mareşalului gărzilor comuniste organizate de agentul sovietic Emil Bodnăraş. Ţinut sub arest, Mareşalul este aruncat în braţele bolşevicilor la 31 august 1944. V-a fi dus în U.R.S.S. şi declarat prizonier de război. Ce ironie! Armata Roşie capturase un mareşal, şef de stat, dar nu prin luptă ci datorită trădării de către regele ţării inamice… Nici renumiţii „vânători de nazişti” nu-şi imaginau asemenea „plocon”. Practic regele Mihai, prin actul dela 23 august, şi-a donat propriul guvern inamicului.Mareşalul Antonescu şi unii membrii guvernului au fost „returnaţi” României pentru a fi judecaţi de un „Tribunal al Poporului” comunizat şi special constituit. Va fi condamnat la moarte şi executat la 1 iunie 1946.Merita Mareşalul Antonescu o asemenea soartă? Dezonorase România sau încercase să-i redea demnitatea pierdută sub alt rege comerciant de ţară? Dacă Mareşalul a fost „judecat” în acest mod, faptele regelui cum ar trebui catalogate? Patriotice, salvatoare, onorante ? După cum au decurs evenimentele, greu de crezut… Aşadar regele şi acoliţii săi capitulaseră necondiţionat în faţa inamicului, fără semnarea unui armistiţiu. Inteligentă şi oportună acţiune pentru România?! Urma şi etapa încheierii şi parafării actelor. Pentru aceasta s-a înfiinţat o comisie. Din partea română au participat: Lucreţiu Pătrăşcanu, Generalul Dumitru Dămăceanu, Barbu Ştirbey şi Ghiţă Pop (semnatari) iar din partea aliaţilor, mareşalul Rodion Malinovski (semnatar). În esenţă, Convenţia a transformat România, într-un stat sub ocupaţie, autorizând legal şi la nivel internaţional, jaful sovietic la scara întregii ţări. A fost un dictat pe seama României, nu un act ce ar fi trebuit sa reglementeze raporturile militare dintre părţile angrenate într-un conflict deschis.Pentru că trădătorii sunt priviţi cu dezgust oriunde, folosiţi şi apoi aruncaţi cu scârbă, semnificativ rămâne modul în care ştia Moscova să facă diferenţa între Mareşalul Antonescu şi noile „autorităţi” instalate de regele Mihai după 23 august. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistiţiu impuse de catre U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Comisarul Molotov i-a răspuns: „Antonescu reprezenta România, voi nu mai reprezentaţi pe nimeni”. Aruncarea ţării în robia sovietică nu l-a deranjat prea mult pe rege.El consideră că a procedat corect, „în interesul naţiei”, cât despre remuşcări, n-are rost să aducem vorba. În ţară pornise teroarea roşie. Iată câteva declaraţii făcute în şedinţele Consiliului de Miniştri din 15/16 septembrie 1944 despre ce se întâmpla prin ţară:

Iuliu Maniu: - „Domnilor, ţin de la început să constat că textul acestui armistiţiu nu corespunde cu acele conversații şi cu acele încheieri pe care emisarii noştri din Cairo au convenit cu reprezentanţii aliaţi,constat ca aliaţii nu şi-au respectat întelegerea de la Cairo. La Cairo s-au facut înţelegeri precise. Baza acestor condiţiuni era fixată în 6 puncte care conţineau anumite asigurări foarte preţioase pentru România şi noi când am făcut armistiţiul şi când am trimis comisia la Moscova, am fost de credinţă că aceste stipulaţiuni vor fi respectate”.

Lucrețiu Pătrăscanu: - „La sfârşit am să fac câteva concluziuni. În textul armisţitiului, în discuţia cu cei trei ambasadori, Comandamentul aliat este reprezentat prin Uniunea Sovietică, o dată pentru totdeauna. În toate discuţiile noastre Comandamentul sovietic este singurul care reprezintă Anglia şi America. Toate legăturile militare ale României trec pe planul discuţiilor şi înţelegerilor cu Uniunea Sovietică.”

Eftimiu: - „Nu rezultă că ar putea să se facă modificarea instalaţiunilor de transport, de comunicaţie care există acum în ţară. Totuşi ruşii au executat lărgirea liniei de la Iaşi până la Ploieşti, de la Cernăuţi la Focşani , aşa încât prin această lărgire se paralizează complet orice posibilitate de trafic în jumătatea de vest a Moldovei.

Grigore Niculesc - Buzeşti: - „Paralizăm toată viaţa economică din Moldova, vine iarna, o să fie o regiune înfometată.”

Iuliu Maniu: - „Am văzut eu , domnul Buzeşti are textul, şi va puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi în special noi cei care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va pune în faţă mâine-poimâine, faptul că lui Ion Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutra pe care noi nu o avem.Ieri, dl.ministru al agriculturii mi-a declarat ca nu-şi ia răspunderea pentru situaţia în agricultură dacă în anul viitor vom avea recoltă slabă, fiindcă luându-i mijloacele de cominicaţie, boii, caii, trăsurile, tractoarele, dumnealui a raportat oficial că nu răspunde pentru situaţia din agricultură.Trebuie să accentuez gestul Majestăţii Sale Regelui, care a luat în această chestiune partea leului, fiindcă în cuvântul său în hotarirea aceasta, a pus la dispoziţia acestei acţiuni întregul său aparat militar şi civil”

Dinu Bratianu: - „Cred că este inutil să discutăm această chestiune. Pierdem vremea. Au făcut ce au putut. Au fost condiţii ineluctabile, se simţeau stăpâni în ţara românească , fiindcă armata ocupase ţara.”

Iuliu Maniu: - „În acest armistiţiu se vorbeşte de germani, de unguri, de evrei şi de multe şi multe lucruri. Dar nu se vorbeşte de un lucru esenţial pentru noi, ce se întimplă în Basarabia, cu românii noştri de acolo. Domnii comunişti au venit la mine la un moment dat să-mi propună să facem un fel de legătură patriotică, şi atunci nu s-a făcut din cauza mea, recunosc. Pentru ce? Pentru că eu insistam la dumnealor ca între ţintele acestui bloc patriotic să fie pusă şi chestiunea Basarabiei şi Bucovinei, şi am insistat pe acest lucru, şi am spus că nu este posibil ca noi să inugurăm o acţiune de stat care nu ar avea între ţintele sale câstigarea Basarabiei şi Bucovinei. Dumnealor nu au vrut acest lucru şi din cauza aceasta nu s-a facut. Nu ne putem face vinovaţi că ne dezinteresăm de fraţii de un sânge cu noi, pe care vitregia soartei, la un moment dat, i-a despărţit de noi. Ce se întâmplă? În acest corp al armistiţiului nu se vorbeşte nimic de Basarabia si Bucovina, decât in sensul că ramân în posesia Rusiei. Acum, în ceea ce priveşte Basarabia şi Bucovina, suntem o ţară învinsă, ni s-au impus anumite condiţiuni de armistiţiu şi nu avem ce face şi ne supunem, fiindcă suntem într-o situaţie silită. Alta este însă chestiunea românilor din Basarabia. Dacă vor începe a urmări, a închide şi aresta pe românii de acolo care au votat in 1918 unirea Basarabiei cu noi, atunci noi, cu ce conştiinţă primim acest lucru?Trebuie însă să se ştie că sufletul nostru sângerează şi în al doilea rând că avem conştiinţa vie că trebuie să ne îngrijim de fraţii noştri care sunt în afară şi să vedem ce intenţiuni au ruşii cu fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina, fiindcă am fost colegi de parlament cu Halipa, cu Pelivan, şi nu ne vine bine să vedem că sunt aruncaţi în închisori sau loviţi pentru ceea ce au facut acum 25 ani. Rog însă comisia care va discuta cu comisia militară sovietică să pună în discuţiune aceasta chestiune şi pe cât posibil să ia garanţii pentru ei. Domnii aceştia mi se adresează mie. Acum fug, se ascund prin diferite sate, vin şi-mi cer scut, sfat, unde să se ascundă, unde să se aşeze, ca să nu fie spânzuraţi. Şi eu trebuie să dau răspuns şi voi da, voi găsi o posibilitate. Cred că este cazul ca să trezesc interesul dv. asupra acestei nenorociri şi să facem tot posibilul ca ei sa fie ocoliţi.” Stenogramele Consiliului de Miniştri din 15-16 septembrie 1944 ne dezvăluiesc adevărata dramă trăită atunci de poporul român. Bineînţeles că „majestatea sa” nu-şi asumă nici o responsabilitate pentru consecinţele actului de la 23 august 1044. El a ieşit pe uşa cabinetului şi gata! De rest s-au ocupat ruşii prin slugile lor comuniste din ţară. Ba chiar şi conducerile partidelor istorice…

Lucrețiu Pătrăşcanu: - „Art.16 din Convenţia de artmistiţiu.Tipărirea, importul şi răspândirea în România, a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor, funcţionarea staţiunilor de TFF, Poşta, Telegraf şi Telefon, vor fi executate în acord cu Inaltul Comandament Aliat (Sovietic)”.

Constantin Vişoianu: - „Toate propunerile noastre nu au fost luate în considerare. Am intervenit ca să arăt că semnificaţia acestui articol, este în contradicţie cu declaraţia domnului Molotov şi cu condiţiunile armistiţiului, aşa cum le cunoaştem de la Cairo, şi că constituie o imixiune în administraţia ţării. Am stăruit mult, dar fără nici un rezultat.Eu păstrez părerea mea că este o imixtiune şi destul de importantantă şi îmi pare foarte rău ca n-am putut fi ascultat.”

Constantin Sănătescu: - „Practic, aplicarea acestui articol cum s-ar putea face?”.

Constantin Vişoianu: - „Prima noastra propunere trebuie să fie acesta: administraţia noastră ascultă sugestiile guvernului. Se poate întâmpla însă ca Comandamentul Sovietic să vrea să dea o amploare şi să aplice efectiv această măsura şi atunci să fie, alături de organele noastre, prezente şi organele sovietice.”

Grigore Niculescu - Buzeşti: - „La anexa la care se face referire în textul art.16, chestiunea este şi mai gravă,pentru că nu se poate să fim complet privaţi de orice posibilitate de a comunica cu străinătatea; căci dacă nouă nu ni se permite şi nu se permite nici legaţiilor noastre, aşa cum prevedea anexa la art.16, legăturile decât cum va fi stabilit de comandamentul aliat (sovietic), nu ni se vor permite legăturile nici cu statele neutre…”

Iuli Maniu: - „Punctul acesta are o importanţă extraordinară şi mai ales pe noi, partidele politice, ne pune într-o situaţie aproape intolerabilă. Noi am primit să facem parte din guvernul acesta, pe baza manifestului, făcut atât de frumos, din partea M. S. Regelui, în care se spunea că se introduce în Ţara Românească un regim de libertate şi constitutionalism.Urmează de aici că noi nu suntem stăpâni asupra mişcării noastre intelectuale şi asupra cuvântului de opinie publică, care s-ar putea produce la un moment dat. De aici urmează ca orişice ziar, care apare în România, poate fi cenzurat. Tot aici urmează că orice comunicare făcuta prin radio poate fi cenzurată. Noi suntem în fața opiniei publice într-o situație intolerabilă. Noi nu putem să luăm parte la mişcarea intelectuală şi artistică a universului. În plus: se fac confiscări de aparate de radio unor oameni, care nu sunt bogaţi. Întreaga lume este săracă şi ea n-are un alt control al ştirilor, decât aparatul de radio. Acesta s-a luat.Evident, delegaţii noştri la Moscova n-au avut ce face,au trebuit să accepte acest armistiţiu, care ne-a fost impus.”

Constantin Vişoianu: - „Va fi înfiinţată o Comisie de Control Aliată…”

Constantin Sănătescu: - „Din text reiese că această Comisie aliată de Control este sub ordinele Comandamentului rus.”

Christu: - „Aceasta comisie este sub ordinele Comandamentului rus.”

Constantin Sănătescu: - „Eu credeam că este vorba aici de o comisie a celor trei guverne aliate.”

Grigore Niculescu - Buzeşti: - „În comisie sunt reprezentanţi ai Comandamentelor, nu ai guvernelor. Or, se consideră ca în România, Comandamentul Sovietic este comandament aliat.”

I. C. Bratianu: - „Comisia este mai mult o acoperire a mareşaluilui Malinovski şi a Comandamentului.”

Grigore Niculescu - Buzesti: - „Pentru diferitele acorduri speciale pentru aplicarea armistiţiului, care vor fi încheiate pe baza lui. Comisia acestui Comandament Sovietic aplică aceste acorduri."

Dumitru Dămăceanu: - „Le controlează.”

Grigore Niculescu - Buzeşti: - „Cu cine negociem noi aceste acorduri ?”

Dumitru Dămăceanu : - „Cu Malinovski.”

Constantin Sănătescu: - „O chestiune despre care vrem sa vă întrebăm şi pe dumneavoastră: ce i-a determinat pe aliaţi ca acest armistiţiu să nu fie semnat de reprezentanţii celor trei mari puteri, ci să dea delegaţie mareşalului Malinovski, care este un comandant militar?”.

Lucrețiu Pătrăşcanu: - „Impresia mea este că au vrut să sublinieze cine are cuvântul hotarâtor în chestiunile româneşti.”În afară de interpretarea textului armistiţiului, socotesc de datoria mea să împărtăşesc guvernului unele impresii şi unele constatări , făcute în timpul şederii noastre la Moscova.Am socotit semnarea armistiţiului ca un succes, după două săptămâni de aşteptări zadarnice la Moscova,astăzi cred că semnarea armistiţiului aşa cum este, constituie un succes pentru noi şi pentru România.Am sosit în România la 15 zile după ocuparea Bucureştilor, într-un moment când fuseseră semnalate anumite incidente petrecute cu Armata Roşie.Ce s-a întâmplat în România? De pe o zi pe alta, o armată care se pregătea să intre victorioasă în Romania,trupe care aveau în ochi imaginea vie a ruinelor pe care le-a lasat armata româna, au sosit în ţară. Ce sentimente doriţi dumneavoastră să aiba această armată? Nu putea să aibă alte sentimente şi alte porniri decât acelea pe care le-a avut - şi cred în limitată masură - pentru că s-a văzut bine din tot ce am putut avea ca material diplomatic, că detaşamente izolate, grupuri răzleţe, au prădat şi au făcut anumite excese, dar sub nici un motiv unităţi compacte n-au făcut asemenea lucruri.”

Iuliu Maniu: - „Eram decis ca să fac toate gesturile prevenitoare , ca să arat Armatei Sovietice că suntem cu toată încrederea faţă de ea şi că o privim ca pe o aliată, ca o tovarăşe de luptă. Ce s-a întimplat însă? S-a întâmplat mai mult decât ceea ce spunea domnul Pătrăşcanu. Conducătorii oficiali ai Armatei Sovietice au declarat oficial şi în conversaţiile particulare pe care le-am avut că ei vin în România ca într-o ţara duşmană ca o armata de ocupaţie.Ştiţi cum au pus mâna pe toate vasele noastre şi au făcut unele acte pâna acolo, încât un amiral a trebuit să se împuşte. S-a sinucis pentru că au fost făcute acte umilitoare, nu acte făcute numai de un duşman, ci acte umilitoare, care dezonorează. Când sate de-ale noastre sunt aprinse, când se prăpădesc averi de miliarde, când Comandamentul Militar Rus nu primeşte pe membrii guvernului şi evacuează sate întregi, - ce vrei dumneata să facem noi?”

C. I. C. Bratianu: - „Când am intrat în contact cu domnul Pătrăşcanu, aveam oarecari judecăţi contra partidului comunist, în afara de concepţiile noastre. Însă domnul Pătrăscanu mi-a spus atunci: « Domnule Bratianu, noi înainte de toate suntem români. Să lucrăm într-un scop comun fiindcă în această ordine de idei nu reprezentăm altceva decât reprezentanţii dumneavoastră». Am spus domnului Pătrăşcanu: « Cred că dv. puteţi avea pentru apropierea cu Rusia, mai multă influenţă la Moscova decât putem avea noi şi puteţi arăta opera noastră, pe care vrem s-o ducem înainte şi care va deveni opera comună a tuturor partidelor politice. ». Vă spun aceasta fiindcă mă miră cum domnul Pătrăşcanu, pe care l-am cunoscut şi l-am apreciat, cum a putut aduce împotriva noastră chestiunile pe care le-a adus? Cum a putut reproşa domnului Maniu şi mie că n-am făcut armistițiul? Cum ne-a putut reproşa ca n-am facut propagandă pentru împacarea cu Rusia?”

Constantin Vişoianu: - „În concluzie, la sfârşitul acestei comunicări, trebuie să vă spun că succesele delegaţiei dumneavoastră la Moscova au fost absolut neînsemnate. Şi vă spun cu tristeţe acest lucru.”. Trebuie făcute câteva precizări. Condiţiile armistiţiului, negociate la Cairo, fuseseră stabilite sub guvernarea Mareşalului. Din acest motiv, reprezentanţii partidelor istorice fac dese trimiteri la cele 6 puncte stabilite acolo. Armistiţiul semnat în septembrie la Moscova, nu mai conţinea nici unul dintre ele, esenţiale pentru ţară, datorită actului de „bravură” de la 23 august 1944 al regelui Mihai!

Lucreţiu Pătrăşcanu era reprezentantul P.C.R. şi conducătorul delegaţiei care a negociat armistiţiului. Delegaţia a plecat în 28 august 1944 la Moscova. În timpul discuţiilor, Pătrăşcanu îi comunica lui Vîşinski:

 „Trebuie să vă previn că între delegaţii români sosiţi, se face simţită opinia conform căreia guvernul sovietic intenţionează să formuleze condiţii mai grele în raport cu cele înaintate Mareşalului Antonescu.”

În tot acest timp, Regele Mihai se odihnea la Sinaia. Era surmenat după efortul depus la 23 august…

După 23 august, chiar dacă el a fost vinovat de instaurarea comunismului în România,la Sinaia, unde regele Mihai se retrăsese, încă nu ajunseseră undele cutremurului. Era linişte, aer curat şi o atmosferă relaxantă, ca după terminarea unei lucrări bine făcute. La Bucureşti se instalase un guvern nou, condus de generalul Rădescu, care încerca să lupte cu mijloace modeste împotriva infiltrării elementelor pro-sovietice în structurile de conducere. Când ruşii au simţit rezistenţa l-au trimis imediat pe Andrei Vîşinski, „procurorul lui Stalin”. El a început imediat acţiunea de impunere a unui guvern „prietenos” Moscovei. La 20 ianuarie 1945, Regele Mihai îşi pusese regala semnătură pe decretul-lege care dădea mână libera comuniştilor şi sovieticilor să înceapă marea teroare:

○ Articolul 1 - Sunt vinovaţi de dezastrul ţării:

a) Acei care au instaurat regimul de dictatură şi având răspunderea politică efectivă, au pus în primejdie securitatea statului, prin încheierea de tratate de alianţă politică cu Germania hitleristă, prin permiterea intrării armatelor operative germane pe teritoriul ţării sau prin pornirea războiului împotriva U.R.S.S. şi a Naţiunilor Unite.

b) Acei care militând printr-o activitate susţinută pentru o politică externă alături de Germania hitleristă, au consimţit la cedarea Transilvaniei de Nord .

c) Acei care prin ameninţări, prin acte de teroare sau orice acţiune ilegală au urmărit să impună României o orientare politică alături de Germania hitleristă.

d) Acei care interesat s-au pus în slujba organelor de propagandă germană, activând în scopul de a înlătura şi a aservi România germaniei hitleriste.

○ Articolul - Pentru faptele prevăzute la art.1 se va pronunţa una din următoarele pedepse:

a) Munca silnică pe viaţă.

c) Temniţă grea de la 3-20 ani

d) Închisoare corecţionară de la 5-10 ani.

○ Articolul 3 - Cercetarea şi instruirea vinovaţilor prevăzuţi de prezenta lege se va face de acuzatori publici, instituiţi conform legii pentru urmărirea şi sancţionarea criminalilor de război, fiind aplicabile toate dispoziţiile articolelor 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 din această lege.

○ Articolul 4 - Judecarea faptelor prevăzute de prezenta lege se va face de o instanţă denumită Tribunalul special pentru cei vinovaţi de dezastrul ţării.

Decret dat la Bucureşti în 20 ianuarie 1945. Regele României Mihai I.

Foto : Andrei Vîşinski


Mascaradele proceselor instrumentate de „acuzatorii publici” şi desfăşurate în „tribunalele populare” puteau demara în trombă !La 1 martie 1945,Vîşinski a vorbit cu Molotov: „La 10 seara am fost la palat. Am vorbit cu regele. Încă o dată i-am repetat cererea mea referitoare la Petru Groza, insistând asupra faptului că însărcinarea i-a fost dată lui, ca unei persoane care corespunde tuturor condiţiilor menţionate de mine anterior, în conformitate cu directiva. Regele a răspuns că el s-a informat cu atenţie asupra punctului de vedere al guvernului sovietic şi speră că va putea lua o hotărâre în conformitate cu indicaţia Guvernului sovietic. A promis că va da răspunsul în dimineaţa zilei de 2 martie, deoarece trebuie să îndeplinească toate procedurile constituţionale. Regele a subliniat în repetate rânduri dorinţa sa de a păstra pe deplin cele mai bune relaţii cu Guvernul sovietic.” La 2 martie 1945, Mihai I l-a însărcinat pe Doctorul Petru Groza cu formarea noului guvern, fără a ţine cont de solicitarea lui Iuliu Maniu de a forma un guvern „de colaborare”.Iar la 6 martie 1945, primul guvern comunist era instalat. Partidele istorice au fost lăsate în voia sorţii, ba chiar îndemnate la non-combat: „Maniu a ţinut totdeauna personal legătura cu Palatul Regal, exprimându-şi în nenumărate rânduri regretul că suveranul a pus girul consimţământului său pe actul de la 6 martie 1945. În ultima vreme, se pare că în audienţele solicitate la suveran, cei doi preşedinţi de partide Maniu şi Dinu Brătianu au fost sfătuiţi să înceteze orice fel de acţiune care ar putea dăuna intereselor ţării şi care ar privi raporturile de sinceră prietenie şi bună colaborare cu U.R.S.S. Faptul acesta, conjugat cu împrejurarea atenţiei deosebite pe care Uniunea Sovietică a acordat-o factorului nostru constituţional, prin decorarea regelui şi predarea cu solemnitate a celor două avioane, precum şi lipsa de invitaţie la aceste solemnităţi a domnilor Maniu şi Dinu Brătianu, a făcut ca cei doi şefi de partide să caute a descifra în aceste elemente alte sensuri decât acelea a unor protocoale obişnuite.” P.C.R. era în culmea fericirii: „De la 23 august până la 6 martie, Partidul Comunist, în colaborare cu toate forţele democratice, a avut un rol important la înlăturarea guvernelor în care predominau elementele reacţionare. Forţele democratice coalizate au adus la cârma ţării guvernul de largă concentrare democratică,dr.Petru Groza”.La 6 august 1945, Uniunea Sovietică a hotărât să stabilească relaţii diplomatice cu România, dar S.U.A. şi Marea Britanie au anunţat că nu recunosc guvernul Groza, deoarece avea un caracter nedemocratic. O picătură de nelinişte s-a strecurat în cadrul amicalelor relaţii rege-sovietici. Dar majestatea sa dă iar dovadă de un curaj ieşit din comun şi intră în „greva regală” !„Astfel fiind, Guvernul american nu poate recunoaşte nici azi acest guvern şi nu poate relua raporturile diplomatice cu România cât timp el se găseşte în fruntea ţării. Urmează de aci, fireşte, anumite dificultăţi în ce priveşte viitoarele tratative pentru încheierea păcii: guvernul S.U.A. nu admite să aibă tratative şi nici să semneze un tratat de pace final româno-american, decât cu un Guvern român reprezentativ democratic, deplin recunoscut de către Casa Albă. Majestatea sa, a fost informat de mine şi de domnul ministru de externe. Am avut conversaţii- duminică dimineaţa o conversaţie -, din care a rezultat că suntem de perfect acord cu regele şi în care considerăm această notă - cu greşită formă - ca nulă şi neavenită. Incidentul îl considerăm închis. Am avut o lungă conversaţie cu Maiestatea sa luni la amiază, de vreo oră şi jumătate, de la 12 la 13:30, şi ne-am despărţit prin a cădea de acord că şi această notă a Angliei a parvenit pe o cale pe care nu suntem obligaţi de a o înregistra oficial, fiindcă Maiestatea sa, regele, domneşte, iar noi guvernăm.”

Foto : Petru Groza


Sprijinit de sovietici, guvernul şi-a continuat activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La 6 septembrie 1945, când s-au împlinit 5 ani de la urcarea lui Mihai pe tron, presa guvernamentală a publicat articole elogioase la adresa acestuia, iar primul ministru Petru Groza şi vicepreşedintele Consiliului de Miniştri Gheorghe Tătărescu i-au trimis o telegramă de felicitare. În ziua de 8 noiembrie, membrii guvernului au participat la Tedeumul de la Patriarhie, iar ziarele „Scânteia” şi „România liberă” au subliniat rolul suveranului la 23 august 1944, când s-a aflat „alături de popor”. Pe de altă parte, în aceeaşi zi, partidele istorice au încurajat organizarea unei manifestaţii de protest împotriva „guvernului nedemocratic” prezidat de Petru Groza şi de susţinere a regelui Mihai. Manifestaţia a prilejuit o confruntare violentă cu susţinătorii guvernului, în urma căreia s-au înregistrat şi mai mulţi răniţi. Cu guvernul Groza la conducere, comunizarea României era asigurată aşa că regele putea să-şi vadă liniştit de ocupaţiile şi hobby-urile sale. După alegerile din 1946, majestatea sa a deschis lucrările noului parlament „democratic” ales cu un discurs care a certificat rezultatele din 16 noiembrie 1946.„Domnilor deputaţi, sunt fericit să mă găsesc în mijlocul reprezentanţilor ţării, întrunţi astăzi, pentru întâia oară, după o îndelungată întrerupere a vieţii parlamentare. Primul meu gând se îndreaptă către scumpa mea armată şi către toţi acei care s-au jertfit pe câmpul de luptă, în războiul purtat împotriva Germaniei hitleriste şi aliaţilor ei, redobândind libertatea şi independenţa patriei noastre. Deopotrivă, exprimăm simţămintele noastre de recunoştinţă către glorioasa armată sovietică şi către eroii ei, căzuţi pe pământul ţării noastre, pentru eliberarea poporului nostru şi a Ardealului de Nord şi pentru libertatea tuturor popoarelor.Guvernul meu vă va supune spre examinare proiecte de legi pentru reorganizarea şi simplificarea aparatului de stat.Poziţia externă a României este o poziţie de activă participare la opera de consolidare a păcii internaţionale.O preocupare a noastră de căpetenie, o va forma, ca şi până acum păstrarea şi dezvoltarea relaţiilor de desăvărşită prietenie şi strânsa colaborare cu Uniunea Sovietică.Domnilor deputaţi, încredinţat că guvernul meu va găsi în dragostea Domniilor voastre pentru ţară tot sprijinul necesar, vă urez muncă rodnică şi invoc binecuvântarea Celui Atotputernic asupra Domniilor voastre.” Trebuie menţionat că „guvernul lui” a fost cel condus de Petru Groza, din care făceau parte, printre alţii: Teohari Georgescu, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Vasile Luca.Pe 15 octombrie 1947, regele ține un nou discurs „mobilizator”: „Doamnelor şi domnilor deputaţi, cu adâncă mulţumire sufletească (mă găsesc din nou în mijlocul reprezentanţilor ţării, întruniţi astăzi în a doua sesiune ordinară a actualei legislaturi. Lucrările domniilor voastre în prima sesiune ordinară şi extraordinară au fost rodnice.Guvernul meu va supune deliberării domniilor voastre proiectul de lege al reformei justiţiei, menit a asigura o mai bună împărţire a dreptăţii prin apropierea aparatului judecătoresc de popor şi prin introducerea în anumite complete de judecată a judecătorilor populari aleşi.România va continua să desăvârşească colaborarea cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, a cărei armată şi-a dat sângele pentru eliberarea pământului nostru şi a cărei susţinere s-a manifestat în continuu în atâtea ceasuri grele pe care le-am străbătut de la terminarea războiului şi până azi.Prietenia şi colaborarea în toate domeniile cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, apărătoare constantă a păcii, a democraţiei şi independenţei popoarelor rămân baza însăşi a politicii noastre externe.Vă urez spor la muncă, rugând pe cel atotputernic să reverse binecuvântarea asupra lucrărilor domniilor voastre. Eu declar deschisă sesiunea ordinară. Mihai I”.Şi au urmat guvernele Petru Groza 3-4, sub care s-a petrecut distrugerea elitei democratice a statului român !

Buna relaţie a Regelui cu ocupanţii sovietici se concretiza prin numeroase gesturi de curtoazie. Chiar dacă uneori prezenţa sa la numeroasele întâlniri stabilite de protocol era deranjantă, regele fiind nevoit să se deplaseze de la Sinaia în capitală sau alte localităţi, majestatea sa îşi „făcea datoria”. Generalul Susaikov îi era deseori partener de vânătoare, l-au decorat cu ordinul „Victoria” (Pobeda), în cadrul unui banchet fastuos, organizat în Sala Tronului. Regele nu a rămas dator şi i-a acordat Ordinul „Mihai Viteazul” mareşalului sovietic Malinovski. Din partea lui Stalin, şeful statului român a primit drept cadou două avioane ruseşti.În tot acest timp, puşcăriile se umpluseră cu elita României, la „Canal” murea floarea societăţii, în puşcăria din Piteşti studenţii erau „reeducaţi”, iar la Aiud şi Sighet era aruncată, în gropi comune, democraţia. Regele Mihai domnea, împreună cu „guvernele lui”, peste o ţară vândută bolşevicilor şi apoi distrusă de aceştia!

2 comentarii:

  1. Maresalul Antonescu il cunostea bine pe fostul rege mihai : un copil handicapat , ros de ambitia de a fi bagat in seama , un neica nimeni care nu merita lasat nici sa traga apa, rupea lantul,. dar sa conduca o tara!!!Maresalul il numea "mucosul"

    RăspundețiȘtergere
  2. fostul rege mihai un sub mediocru d.p.d.v.intelectual si un (voi folosi o expresiem din Peripetiile bravului soldat Svejk ... de I Hasek)"bese-n cizme " d.p.d.v. militar - o nulitate absoluta !!!

    RăspundețiȘtergere

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare