Regele Mihai,regele compromisului !

Scrisoarea Doamnei Ioana Aioanei adresată Regelui Mihai cu ocazia zilei de 23 August 1986


Majestate


Cu ocazia aniversării zilei de 23 August, vă felicit, fiindcă această „Mare zi” este opera dumneavoastră, şi eu alături de fraţii mei români vă datorăm dumneavoastră invazia sovietică şi instaurarea comunismului în România, operă desăvârşită de comuniştii Pauker – Groza – Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera dumneavoastră din biroul palatului regal.Pentru acel 23 August, eu şi sute de mii de români am fost aruncaţi în închisori, fiindcă eram o burgheză bogată şi fiica unei familii cu tradiţii militare naţionaliste, închisoare din care am scăpat printr-un miracol.Pentru acel 23 August,dumneavoastră aţi minţit poporul român şi l-aţi dat pradă străinilor, aşa cum a făcut şi tatăl dumneavoastră aţi ordonat să lăsăm jos armele în faţa prietenilor sovietici invocând un pretins armistiţiu, dar l-aţi semnat abia în 12 Septembrie 1944, dându-ne pe tavă ruşilor.Tu, Mihai Rege al Românilor, ai ordonat ca românii să nu tragă nici un cartuş şi să nu se apere în faţa hoardelor sovietice, români care la Ungheni au fost împuşcaţi în timp ce îşi aşteptau "prietenii sovietici". Alţi 170 de mii, tot la Ungheni, au fost luaţi prizonieri, unde şi soţul meu, un tânăr de 27 de ani a fost omorât, iar eu am rămas văduvă la 23 de ani.La ordinul dumneavoastră, armata română a trebuit să meargă şi să lupte alături de sovietici, şi bieţii români au luptat şi au murit cu miile până în Munţii Tatra, fapt unic în analele istoriei războaielor, când un popor învins prin trădare este şi forţat să lupte alături de inamic.Tu Rege Mihai, ai ordonat asta şi cei 200 de mii de români au murit degeaba, căci Basarabia şi Bucovina tot au fost răpite de ruşi,şi România invadată de bolşevici.Şi după imensa greşeală politică şi militară ce ai comiso, ai continuat să colaborezi cu o clică de trădători, care ajutaţi de Colonelul Ulea, Maestrul de Ceremonii al Casei regale, aţi permis trădătorilor să se aciueze în Casa Regală, unde în spatele tronului dumneavoastră au pregătit lovitura de moarte a românilor, prin distrugerea fizică, materială, morală şi spirituală. Dar puţin v-a păsat, căci v-aţi salvat tronul şi asta era important pentru dumneavoastră şi clica ce v-a sfătuit în acel fratricid 23 August 1944.Iar noi românii, ca nişte proşti sentimentali, ne uitam la dumneavoastră cu drag şi vă aplaudam furtunos când apăreaţi în jurnalul de Ştiri de la Cinema Aro, căci eraţi iubitul nostru rege, şi atâta timp cât eraţi pe tron, ne asiguraţi de libertatea şi independenţa Ţării de pacostea comunistă, căci încă nu ştiam că dumneavoastră colaboraţi cu comuniştii.Dacă aţi fi fost sinceri cu noi, dacă ne-aţi fi atenţionat atunci când s-a format nucleul comunist sub numele de Blocul Partidelor Democratice, şi ne-aţi fi spus: Români, sunt forţat de oameni nedemni spre fapte nedemne. Eu, regele vostru, nu permit ca sub baldachinul tronului să se conspire în contra voastră, şi abdic azi 6 martie 1945, ne-aţi fi salvat dacă aveaţi curajul să vă riscaţi pielea şi am fi ştiut ce să facem contra comuniştilor care erau instrumentele Moscovei şi nu un guvern de coaliţie cum am crezut noi. Dar aţi tăcut, ca să vă salvaţi tronul, căci aşa v-a sfătuit Stârcea care era „tare la poker” şi Sănătescu „tare” în conspiraţie.

Foto - Gheorghe Tătărescu,Andrei Vîșinski,Regele Mihai şi Petru Groza

Ne-aţi minţit ani de zile, până în clipa de 30 Decembrie 1947, când aţi declarat la radio: Abdic pentru mine şi toţi urmaşii mei…, dar abia acum ne spuneţi prin interviul dat la Europa Liberă, că aţi fost forţat să abdicaţi de către Dej şi Groza, care v-au prezentat un act de abdicare plin de greşeli de gramatică, ceea ce este ridicol, căci Dej era un analfabet, dar Groza şi Pătrăşcanu erau avocaţi, şi Pătrăşcanu scria orice act.De ce nu ne-aţi spus atunci?, că poporul ar fi sărit în foc pentru dumneavoastră şi poate puteam preveni ca hoarda de criminali şi analfabeţi să nu fi putut forma un guvern. Aţi ajutat şi aţi sprijinit pe comunişti, care au reprezentat România şi la Pacea de la Paris, fapt pentru care americanii au spus atunci şi spun şi azi: Românii şi-au ales singuri comunismul, căci au format un guvern comunist încă sub Regele Mihai… Aţi sperat că Stalin vă va lăsa pe tron pentru eroica dumneavoastră trădare, şi care era o continuare a trădărilor comise de scumpul dumneavoastră tată Carol al II-lea, care dăduse Basarabia, Bucovina şi Nordul Herţei cadou la ruşi în Iunie 1940, fiindcă el avea nevoie de pace ca să se poată dedica marii lui pasiuni Elena Lupeascu, iar dumneavoastră aţi întărit trădarea prin Armistiţiul din Septembrie 1944, pe care l-au legalizat la Paris comuniştii NKVD-işti, nişte criminali ca Pătrăşcanu, Groza, Dej şi alţi oportunişti, pe care dumneavoastră i-aţi trimis la Paris să reprezinte bietul popor român.Îmi amintesc, cu câtă mândrie purtaţi pe piept Ordinul Victoria dat de Stalin, şi cum ciocăneaţi ouă roşii cu Vîşinski, acelaşi Vîşinski care a dat cu pumnul în masă şi a ţipat la dumneavoastră, ori formaţi un guvern pur comunist, ori abdicaţi. El a ieşit din biroul dumneavoastră trântind uşa, că v-a căzut var de pe plafon în cap.Imediat l-aţi admis pe Groza, care era paravanul lui Pauker şi Dej, asasinii românilor, şi iar v-aţi salvat tronul,eraţi regele românilor.Dar unde eraţi Majestate,când comuniştii au ocupat fabricile şi ei stabileau câţi bani să plătească patronul unui lucrător, şi câtă carne şi alimente să li-se dea gratis?Unde eraţi Majestate,când militarii români întorşi de pe frontul rusesc au fost eliberați şi aruncaţi pe străzi, iar invalizii lăsaţi pradă mizeriei şi fără pensie?Unde eraţi Majestate, când cei de pe frontul de Vest s-au întors fără mâini şi picioare şi nu şi-au mai găsit familiile în casele lor, căci le fuseseră confiscate şi date la ţiganii nomazi, care au făcut focul pe podele sub pirostrii să-şi facă mămăliga? Unde eraţi Majestate, când sovieticii ne-au evacuat din casele noastre în miez de noapte şi plină iarnă 1944, şi ne-au luat tot avutul, iar noi cu copiii în braţe plângeam pe străzi? Unde eraţi Majestate, rege iubit al românilor? Iar noi, tot naivi, vă iubeam şi credeam că eraţi ataşat nouă şi că ne veţi salva de comunişti!Unde eraţi Majestate , când comuniştii au înscenat lui Iuliu Maniu şi altora procese de trădare şi i-au arestat aşa ca pe Titel Petrescu pe care l-au omorât, în timp ce sovieticii conduşi de evreii NKVD-işti ne violau, jefuiau şi împuşcau în plină zi pe străzi?Unde eraţi Majestate, când moldovenii mureau de foame, fiindcă prietenii sovietici au blocat şi cărat toate alimentele? Şi unde eraţi când ofiţerii superiori ce au condus armatele în Rusia, au fost arestaţi, judecaţi prin procese înscenate şi împuşcaţi pentru trădare, iar soţiile şi copiii lor nu au avut dreptul la pensie, ba chiar au fost urmăriţi în mod sistematic, distruşi prin bătaie şi teroare de către agenţii comunişti.Unde eraţi dumneavoastră,Regele Românilor, atunci când s-a modificat legea învăţământului, ca să ni se impună limba rusă în şcoli, şi când preoţii au fost arestaţi, bisericile păzite de comunişti ca noi creştinii să nu ne mai rugăm lui Dumnezeu ci lui Stalin, şi sărbătorile de Paşte şi Crăciun suspendate şi declarate zile de muncă?Unde eraţi dumneavoastră , decât pe tronul României,unde sub ochii şi tacita aprobare a dumneavoastră s-a săvârşit distrugerea unui popor, pe care azi, îl anunţaţi că vreţi să-l fericiţi cu întoarcerea dumneavoastră la tron ! Să fim serioşi, domnule de Hohenzollern ! Aş avea multe de spus, căci am trăit acele tragice zile şi ani de umilinţe în propria mea ţară, pregătite de dumneavoastră Majestate pentru poporul român, pe care l-aţi înşelat şi trădat, fapte care nu se pot uita în secole, nu după 42 de ani. Noi, cei bătrâni, suntem aici ca să spunem celor tineri şi să scriem Istoria cea adevărată, în care eu şi milioane de români avem un lung rechizitoriu pentru dumneavoastră .Dar mă opresc aici.Şi dacă aţi avut decenţa să tăceţi o perioadă atât de lungă,v-aţi lăsat antrenat în ultimul timp de ceva fosile din vechea camarilă ce trăiesc prin Anglia şi Germania, şi cu o îndrăzneală demnă de un Carol Tiranul tatăl dumneavoastră , aţi început o campanie de încălzire a sentimentelor cu românii, spunând într-o proclamaţie difuzată în 1979 la radio Europa Liberă: „Au trecut treizeci şi doi de ani, de când n-am mai călcat pământul României…”, şi apoi continuaţi: „M-am frământat, şi mă frământ, mă zbat pe seama soartei voastre crunte…” Dar în cei 32 de ani, dumneavoastră n-aţi întreprins nimic pentru poporul român, ci v-aţi făcut o familie frumoasă cu multe fete, pe care după cum se vede, vreţi să ni le puneţi în spate ca moştenitoare ale tronului României. Şi ca încheiere în acel mesaj de Anul Nou 1979, ne spuneaţi: „Urărilor Mele se alătură iubita noastră Regina-Mamă, Regina Ana şi fiicele noastre, Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria”. Să vă trăiască, Majestate, dar ele sunt fiicele şi principesele dumneavoastră şi nu reginele noastre, ale poporului Român, fiindcă dumneavoastră aţi abdicat pentru dumneavoastră şi pentru toţi urmaşii, şi nu înţeleg, în care ţară şi pe ce tron sunt domniile Lor regine?În interviul dat de curând lui Vlad Georgescu, el v-a întrebat: „Majestatea voastră s-ar întoarce imediat, deci în ţară, în momentul în care ar fi posibil. Pentru a domni? Pentru a fi rege?” Dumneavoastră aţi răspuns:”Da. Asta este datoria mea, şi dacă mi-am făcut datoria în circumstanţele grele la 23 August 1944, când aveam 22 de ani, nu voi şovăi acum la 64 de ani”. Dar de ce nu aţi considerat datoria dumneavoastră ca imediat după abdicare, să fi format un guvern în exil, şi să fi folosit toate relaţiile politice şi familiale ce le aveaţi cu Anglia, tradiţionala aliată, să fi uşurat povara românilor la Conferinţa de la Paris, căci Churchill era marele master, şi regele Angliei vă era rudă? De ce nu aţi acţionat atunci, şi veniţi acum după 42 de ani să ne spuneţi că este datoria dumneavoastră să reveniţi la tron?.Trebuie să ştiţi că Poporul Român s-a maturizat, şi a învăţat pe propria-i piele o mare lecţie, aşa cum a spus şi Eminescu: „Cine iubeşte străinii/Mânca-i-ar inima câinii…”

Da, noi, Românii, am înţeles că tragedia noastră naţională s-a datorat numai străinilor aciuiţi pe la noi pe care i-am tolerat pe motive umane sau politice, şi care au conspirat împotriva noastră, fiindcă nici un român adevărat nu ar fi fost în stare să-şi trădeze neamul şi Patria de dragul privilegiilor sale personale.Aşa cum şi mie mi-e dor de casa mea, vă cred,Majestate, că vă este dor de Peleş şi de toate palatele făcute de noi românii, în care v-aţi lăfăit cu gaşca dumneavoastră de pierde vară şi care au decis soarta noastră, soarta României, între un pahar de coniac şi o partidă de poker, unde excela prietenul dumneavoastră Stârcea, care v-a dădăcit şi v-a sfătuit cum să-i trădaţi pe români. Cred că vă este dor, să mai goniţi cu automobilul pe şoseaua Bucureşti-Sinaia, aşa cum făceaţi, cred că vă este dor de aerul parfumat, de brazii de pe munţii Carpaţi, de care şi nouă celor din exil ne este dor, dar suntem pe aici din vina trădării dumneavoastră , iar fraţii noştri gem sub ocupaţia comunistă, pentru că dumneavoastră aţi facilitat asta cu 42 de ani în urmă, şi nu ne-aţi lăsat să luptăm şi să fim învinşi în mod onorabil, ci să fim umiliţi şi distruşi în numele prieteniei, fapt pentru care Occidentul ne dispreţuieşte că, noi ne-am ales comunismul.În noua conspiraţie,dumneavoastră v-aţi lăsat intervievat de Vlad Georgescu, care nu numai că vă tratează ca pe un rege al României, dar vă întreabă exact ce vrem noi să ştim, iar dumneavoastră i-aţi răspuns: „Ne-o dovedesc scrisorile pe care le primesc mai cu seamă de la cei tineri,care au aflat de la părinţii lor despre mine.”Şi credeţi că românii pot spune ceva frumos despre Regele Mihai? Greşiţi, Majestate ! Aceşti tineri nu mai sunt românaşii credincioşi şi educaţi în umilinţă şi supunere faţă de casa Regală. Tinerii români sunt evoluaţi şi au curajul opiniei azi mai mult ca oricând, şi nu schimbă ei o teroare comunistă pentru una regală a Casei de Hohenzollern, care a omorât destui români între anii 1930 – 1940, sub domnia Tiranului dement Carol al II-lea. Propaganda pe care o faceţi prin intermediul Europei Libere, cred că aţi plătit-o foarte gras, să vă scoată la iveală şi să puteţi pleda pentru dreptul ce-l ridicaţi la tronul României, pe care l-aţi pierdut, ziceţi, din cauza baionetelor sovietice, dar dumneavoastră l-aţi trimis pe Dămăceanu la ruşi în Aprilie 1944, i-aţi eliberat pe Dej, pe Ceauşescu şi Pătrăşcanu ca să vă pregătiţi pavăza, şi apoi l-aţi arestat pe Mareşalul Antonescu, dând pe tavă România comuniştilor. Cum puteţi spune: „Aşadar, 40 de ani după venirea la putere a regimului comunist cu ajutorul baionetelor sovietice”, când ei au venit cu sprijinul dumneavoastră regal? Că ruşii cu baionetele lor v-au forţat să abdicaţi, asta era de aşteptat, nici comuniştii nu vor regi şi trebuia să prevedeţi acest lucru. Dar de ce nu ne-aţi spus atunci în 1947, şi ne spuneţi acum? Cu asta sunteţi de două ori vinovat, că aţi conspirat atunci şi conspiraţi azi ca să puteţi lua tronul iar.Cu dulcegăriile dumneavoastră nu puteţi şterge trecutul, sperând că cei ce ştiu adevărul au murit, ori au fost omorâţi cu toţii de către comunişti. Aţi greşit, sunt încă o mulţime de supravieţuitori în exil şi datoria noastră este să păstrăm adevărul istoric şi să-l predăm ca pe o faclă generaţiilor tinere. Să ştie şi ştiu şi eu, că în acea caldă zi de 23 August 1944, aţi vorbit la radio, v-am auzit cu urechile mele când aţi ordonat la ora 23, încetarea ostilităţilor contra Rusiei, şi aţi cerut atacarea trupelor germane pe teritoriul României. Dar ştiu că vocea dumneavoastră fusese imprimată pe un disc de către comuniştii Pătrăşcanu şi Bodnăraş , pentru cazul când aţi fi fost omorât şi lovitura de stat nu reuşea, ei să poată folosi vocea dumneavoastră ca o momeală pentru a comanda armata română. Şi culmea, Pătrăşcanu v-a scris şi textul trădării, iar dumneavoastră susţineţi azi că au fost baionetele sovietice, când a fost numai voinţa dumneavoastră , să faceţi orice să vă salvaţi tronul, şi l-aţi salvat ce-i drept, pentru 3 ani. Dar l-aţi salvat cu preţul vieţilor a milioane de români, pe care i-aţi făcut sclavii ruşilor. Şi mai vreţi să fiţi rege românilor?Dintr-un punct de vedere, vă înţeleg: Dumneavoastră acţionaţi ca un bun părinte pentru copiii dumneavoastră pe care aţi vrea să-i vedeţi asiguraţi material, că toate averile dumneavoastră din România le-ar oferi o viaţă de huzur aşa cum aţi avut dumneavoastră,şi dacă aţi declarat-o pe Margareta prinţesa moştenitoare a unui tron fantomă, aţi făcut aceasta cu scopul să o vedeţi în Peleş, unde azi locuieşte Ceauşescu, pe care dumneavoastră l-aţi eliberat din închisoare,şi nu baionetele sovieticilor.Cât despre cine o să conducă poporul român după ce se va elibera de analfabeţii comunişti, nu vă faceţi griji.De aceea, vă doresc dumneavoastră şi întregii familii regale să staţi fericiţi şi plini de bucurie pe tronul fantomă, şi să aveţi fericirea pe care o are Poporul Român cu ocazia aniversării „Zilei Mari” de 23 August – „Ziua Trădării României de către fostul Rege Mihai”.


Actul de abdicare al Regelui Mihai


Un comentariu:

  1. Rușine lui ! ... chiar dacă acum este tardiv pentru a se mai justifica și aș cere iertarea acestui minunat popor pentru că el este plecat la cele sfinte, dar de morți se spune că trebuie să vorbim numai de bine ...

    RăspundețiȘtergere

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare