Depozițiile făcute de Ion Mihalache la proces

Domnule Preşedinte

Prezentându-mă la Tribunalul Poporului, astăzi 12 mai 1946, la orele 08:00 dimineaţa, în baza mandatului de aducere numărul 847, spre a depune ca martor mi-aţi comunicat hotărârea ce s-a luat aseară înainte de a se încheia audierea martorilor. V-am rugat, totuşi, să binevoiţi a mă audia întrucât am venit de la ţară în acest scop, imediat ce am fost anunţat prin jandarm, anume alaltăieri seară, vineri, că obosit fiind şi având nevoie să revăd note - am cerut prin trimisul meu, inginerul Vasilescu, să mi se fixeze ora de audiere pentru azi de dimineaţă , duminică,în loc de ieri, la orele 16:00. Aţi binevoit a-mi comunica că mă amânaţi pentru orele 18:00 în loc de 16:00, dar trimisul meu m-a găsit după această oră, vina fiind a mea, deoarece nu am aşteptat răspunsul, socotind că cererea mea nu va fi satisfăcută imediat, întrucât văzusem în ziare o lungă listă de martori aflaţi în Bucureşti,printre care şi membrii ai Guvernului Antonescu, a căror audiere nu se făcuse încă. Mi-aţi comunicat astăzi, la prezentare, că audierea mea nu se mai poate face, iar la rugămintea de a mi se arăta cine şi cu ce scop m-a propus ca martor, aţi binevoit a mă informa.

1 - Că am fost propus ca martor în apărare de acuzatul Ion Antonescu prin lista de martori depusă la 1 mai 1946, în care motivează propunerea în felul următor: pentru a dovedi că, în repetate rânduri, am oferit conducerea Statului oamenilor politici, dat fiind că socoteam că nu puteam să-mi iau singur răspunderea şi oamenii politici erau de acord cu războiul antisovietic. Că din cursul dezbaterilor a mai rezultat că legăturile între Antoneşti şi oamenii politici au fost facute prin mine şi acuzaţii îşi fac din acest fapt o apărare. Tot acuzaţii încearcă a-şi face o apărare şi din faptul că eu am participat ca voluntar pe Frontul de Est şi pretind acest fapt ca o adeziune la războiul antisovietic şi deci o apărare care le foloseşte. Mulţumindu-vă pentru bunăvoinţa ce aţi avut, v-am comunicat că problemele de conştiinţă mă obligă ca, cel puţin pe calea unei scrisori, să răspund la cele de mai sus, cu rugămitea de a fi depusă la dosar, ceea ce Dumneavoastră aţi acceptat. Mă grăbesc deci să răspund la chestiunile puse. La punctul 1 fac următoarele precizări:

A - O convorbire între Domnul Mareşal Antonescu, Domnul Maniu şi cu mine la locuinţa Domnului Antonescu la Băneasa în primăvara 1944, după dezastrul frontului din Sudul Europei. La un moment dat Domnul Mareşal Antonescu foarte agitat oferă Domnului Maniu să-şi ia răspunderea. Domnul Maniu a zis :

Iuliu ManiuMi-aţi mai oferit-o de două ori !

Antonescu - Nu de două ori, ci de cinci ori ! Și prin Domnul Mihalache v-am zis !

Eu am insistat ca acest lucru să fie imediat lămurit. Domnul Maniu a arătat atunci că problema a fost precizată în scris între Domnia sa şi Domnul Antonescu ca să nu mai fie discuţii şi interpretări eronate. Şi Domnul Maniu a repetat încă o dată că e gata să accepte, dacă i-se face posibilă pregătirea terenului.

Antonescu - Ce înţelegeţi dumneavoastră prin pregătirea terenului ?

Domnul Maniu a precizat că este necesar contactul cu aliaţii, înţelegere şipregătire comună. Au urmat obiecţiunile Domnului Mareşal Antonescu oferindu-i încă o dată preluarea conducerii statului, dar a spus:

Antonescu - Înainte de asta voi consulta pe generali, pe capii bisericii, pe universitari. Şi dacă şi ei vor fi de acord, să-şi ia Domnul Maniu răspunderea!

Mi-am permis să reflectez atunci faţă de Domnul Mareşal, istoria nu judecă oamenii politici după propuneri irealizabile, ci după rezultatele obţinute pentru Ţară în momente grele.

B - Precizările scrise invocate de Domnul Maniu, care fixează cele două atitudini priveau:

- Scrisoarea dictată de Domnul Antonescu Domnului Goruneanu în 25 Decembrie 1943, spre a fi încredinţată Domnului Maniu.

- Răspunsul imediat al Domnului Maniu.

Aceste scrisori au fost depuse la dosar de Domnul Maniu. Prin ele se lămuresc poziţia noastră şi poziţia guvernului Antonescu atât în ce priveşte politica internă, unii pe terenul democraţiei, altul al dictaturii, cât şi în politica externă, Guvernul cu Axa până la epuizarea tuturor speranţelor şi încercărilor, noi, retragerea cât mai grabnic posibil din cleştele Axei şi trecerea lângă Aliaţi, la momentul favorabil împreună găsit, spre a fi cât mai util cauzei comune a Ţării şi a Aliaţilor. Citez părţile privitoare la oferta de guvernare.Punctul de vedere al Mareşalului Antonescu:

Antonescu - Luând act că aveţi la îndemână soluţii personale pentru a crea imediat o situaţie mai bună ţării, guvernul este dispus să vă înlesnească aceste înalte răspunderi dacă puteţi garanta că ceea ce preconizaţi n-ar provoca dimpotrivă dificultăţi şi suferinţe mai mari ţării şi dacă, prin conflictele ce le-aţi deschide în mod fatal, n-aţi atrage automat consecinţe dintre cele mai grave privind liniştea, securitatea şi independenţa teritoriului nostru naţional.

Punctul de vedere al Partidului Naţional Ţărănesc, exprimat de preşedintele său Iuliu Maniu:

Iuliu Maniu - Trebuie să declar că sunt dispus să iau răspunderea pentru o astfel de politică, cu singura condiţie ca să mi se lase urgent posibilitatea să coordonez această radicală schimbare cu evenimentele internaţionale determinate,în special să sincronizez atitudinea schimbată a României cu acţiunile Aliaţilor şi, în consecinţă, să iau de cu vreme garanţiile necesare ca atitudinea schimbată a Ţării noastre să fie îmbrăţişată cu sprijinul necesar al Puterilor Aliate, care, în principiu, au aceleaşi interese ca şi noi şi au de apărat aceleaşi compartimente de configuraţie internaţionale, ce formează şi principalele noastre preocupări. Ţara nu poate fi aruncată într-o aventură pe bază de simple informaţii şi vagi promisiuni. Paşii ei trebuie să se sprijine pe înţelegeri precise şi mai trebuie susţinuţi prin concentrări concrete în care scop este necesară o libertate de mişcare şi de acţiune, de care eu şi partidul pe care îl prezidez de atâta vreme au fost lipsiţi.

Consider de datoria mea este să adaug că eu credeam personal,că Domnul Mareşal Antonescu,când şi-a dat seama de răspunderile grele ce şi-a luat,ar fi fost bucuros dacă s-ar fi ivit ocazia care să-îi fi îngăduit a se retrage fără să-şi rişte prestigiul şi poate libertatea persoanei. L-am văzut trăind uneori momente dramatice, precum l-am văzut şi pe colaboratorul său Mihai Antonescu izbucnind în crize de plâns, că ştie că va avea soarta lui Alexandru Marghiloman. N-am ezitat niciodată de câte ori am fost chemat să le atrag atenţia că o politică se judecă după rezultate, nu după intenţii sau motivări. Sfaturile care le-am formulat, în diferite împrejurări când mi s-au cerut, au fost:

- Să reziste germanilor căzând în picioare, atât ei cât şi Ţara,aceasta înainte de intrarea în război.

- Să nu treacă Nistrul,aceasta după ce începuse în războiul.

– Să fie convinşi că germanii pierd războiul,aceasta le-am repetat tot timpul.

- Să nu aibă alt obiectiv mai important decât scoaterea armatei şi a Ţării din cleştele Axei, cruţând forţele armatei.

- Să ni se înlesnească contact cât mai intim cu Aliaţii, pentru a pregăti ieşirea din război.

- După ce soluţia politică este asigurată, să fim preocupaţi, toţi, numai de soluţia tehnică, adică de lovitura militară, evitând pe cât posibil ocuparea Ţări de către germani, ceea ce ne expunea a fi teatrul de război, iar pentru Aliaţi ar fi întârziat succesul general.

- Că guvernul era cel mai indicat să execute el lovitura militară ca având în mână întreaga armată şi întreg aparatul de stat.

- Că, în cazul când Guvernul nu ar voi să o facă, o facem noi opoziţia, ei fiind datori să ne dea tot sprijinul. Cu această procedare erau de acord şi Aliaţii.


Toate convorbirile mele au fost purtate în acest sens, având sentimentul că ele reprezintă punctul de vedere al întregului Bloc Naţional Democratic, după ce acesta se înfinţse. Am avut de multe ori impresia că, în ultimul an, Mareşalul Antonescu manifesta înţelegere pentru acţiunea noastră politică. În noaptea de 22 august când l-am văzut aproape 2 ore - îndată după înapoierea de pe front am înţeles din convorbirea cu dumnealui următoarele: germanii au intrat în anarhie,armatele sovietice vin spre noi,Hitler îi tratase cape vasali şi că germanii au pierdut definitiv războiul. La întrebarea mea dacă are forţe suficiente să apere Capitala, până la sosirea Aliaţilor,Mareşalul Antonscu a răspuns:

Antonescu - Acum, da !

Mai înainte, cu alt prilej spusese că nu.

- Atunci ce mai aşteptaţi ? am adăugat eu.

Apoi, recapitulând constatările domniei sale, am căutat să-l determin să facă el însuşi şi imediat gestul aşteptat de toată Ţara. Apoi reflectând că pentru noi dificultăţile ar fi îndoite,a lupta şi cu germanii şi cu Guvernul, iar pe de altă parte că şi Aliaţii erau de acord, am continuat:

- Luaţi-vă răspunderea ! Aţi făcut un război nenorocit, consecinţele trebuiesc trase fără întârziere, cât timp cuţitul nu este încă înfipt, nimeni din Ţară nu vi se va împotrivi. Nu Dumneavoastră o să trădaţi , germanii au trădat, ei se obligaseră să apere Nistrul. Acum vă cer să-i apere armata română peste Carpaţi. Nu trageţi în ei ? Înţeleg. Dar dacă vor trage ei în noi ?

Antonescu - Voi trage ! Asta se va întâmpla !

Au urmat minute de tăcere. Nu i-am cerut răspunsul cunoscându-i psihologia. Ne-am despărţit pe la ora 00:00 noaptea. A doua zi, la ora 07:00 dimineaţă, am comunicat Domnului Iuliu Maniu convorbirea avută cu Mareşalul Antonescu. Ce a urmat se ştie.

Aceasta a fost legătura mea personală şi a partidului cu guvernarea Antonescu. Pentru fixarea atitudinii Partidului Naţional Ţărănesc şi a exponenţilor lui ar fi de-ajuns să invocăm pe cel mai competent martor,inamicul. Hitler a cerut capul Domnului Iuliu Maniu. Mi-a comunicat Domnul Mareşal Antonescu în două rânduri, adăugând că Hitler are pe masă dosarul lui Iuliu Maniu, întrebând:

Adolf Hitler - Cum de nu este încă arestat Maniu? În Germania nu ar fi fost tolerat mai mult 24 de ore.

Mareşalul Antonescu ar fi spus:

Antonescu - Asta nu o pot face. Mi-aş pune toată Ţara în cap. Pe drept sau pe nedrept, Ţara îi consideră pe Brătieni ca autorii independenţei Statului Român sub Regele Carol I şi pe Iuliu Maniu ca autorul Unirii Ardealului sub Regele Ferdinand I. Arestez pe oricare alţii, dar pe ei nu !

N-a existat nici o consultare asupra războiului antisovietic. Cum putea exista deci acord ? Cu câteva zile înainte de declararea războiului am fost chemat de Domnii Ion şi Mihai Antonescu spre a-mi propune să intru în guvern ca vicepreşedinte sau chiar ca Preşedinte de Consiliu. Cu acest prilej am aflat că Germania va declara în curând război Uniunii Sovietice şi că România va merge alături de Germania. Am întrebat cum se poate ca Hitler să atace Uniunea Sovietică după ce nici n-a putut înfrânge Anglia. Nici consultare, nici un acord.

Privind problema în ansamblul răspunderilor istorice, s-ar putea afirma că, după cele întâmplate după Acordul de la München şi după semnarea Pactului de neagresiune Ribbentrop-Molotov între Germania si Uniunea Sovietică, balaurul hitlerist, simţindu-se dezlegat, s-a repezit în voie asupra ţărilor mici, aflate în imposibilitatea de a se apăra. Astfel s-ar putea susţine că vinovăţia conducătorilor din aceste ţări este limitată pe măsura în care aceştia şi-au luat răspunderi de bună voie cu încredere că vor reuşi. Pe ansamblul politic însă răspunderile se precizează prin legea elementară, politica se judecă după rezultate, nu după intenţii.

2 - Că legăturile politice între Mareşalul Antonescu şi oamenii politici au fost foarte iniţiate de mine şi acuzaţii îşi fac din acest fapt o apărare. Răspund:

Nu poate fi vorba decât de legătura ce am făcut între Domnul Iuliu Maniu şi Domnul Mareşal Antonescu în momente când aceştia nu aveau contacte directe. Cu alte persoane politice nu am mai făcut legătura. Cu Domnul Mareşal Antonescu am avut convorbiri numai când domnia sa m-a chemat, cu două excepţii, după asasinarea regretatului Virgil Madgearu şi altădată în legătură cu intenţia mea de a pleca din ţară. Cu Domnul Mihai Antonescu, pe lângă chemările politice , întotdeauna din iniţiativa sa, mai erau unele de întâlniri personale, domnia sa fiind, în copilărie, la Topoloveni, unde a învăţat la şcoala primară şi unde are înmormântaţi părinţii,domnia sa purtând grijilee bisericeşti. Scopul chemărilor era de a mă informa, pe cât posibil de mersul războiului şi al demersurilor diplomatice, cât şi în unele împrejurări mă întreba ce părere am. În cursul anului 1941 mi s-au făcut stăruitoare propuneri să intru în Guvern. Am refuzat constant arătând că întreaga linie de conduită politică, ce mi-am impus, a fost de a-mi lua răspunderi numai pe baza convingerilor mele proprii, confruntate şi aprobate de partid şi prin aceasta de Ţară. Că deci nu pot să-mi asum răspunderi pe politică în care n-am crezut, nu cred - dimpotrivă, îi prevăd dezastrele, văd interesele Germaniei de a solidariza Ţara cu politica germană, pe care însă ea o detestă, fiind e contra intereselor româneşti. O convorbire, avută în iunie 1941, cu un personaj german care vizitase Topolovenii, m-a încredinţat că intrarea mea în guvern era sugerată de însuşi Hitler în numele unităţii Ţării în jurul Mareşalului, Germania având interese mari de apărat la gurile Dunării, pe care nu le-ar putea socoti destul de asigurate printr-un guvern militar nesprijinit direct de reprezentanţii ţărănimii, marea realitate socială din România. Am răspuns categoric şi aceluia: marea realitate socială, ţărănimea, nu poate primi două săbii germane, una în inimă (Ardealul) şi alta deasupra capului (legionarii, adăpostiţi în Germania). Merg după sufletul acestei realităţi, care cere justiţie naţională şi justiţie socială. Rămân acolo unde este sufletul ei. Am comunicat această convorbire Mareşalului Antonescu şi de atunci a renunţat să mai stăruie în propunerile de a intra în guvern.

3 - Acuzaţii încearcă a-şi face o apărare şi din faptul că eu am participat ca voluntar pe Frontul de Est, socotind acest fapt ca o adeziune a mea la războiul antisovietic.

Nu am participat nici o singură zi pe Frontul de Est, nici ca voluntar, nici ca mobilizat. Ca voluntar nu era posibil, întrucât legile militare rezervă voluntariatul pentru cei ce nu figurează pe tabelele de mobilizare, ceea ce nu era cazul cu mine, eu fiind maior în Regimentul 30 Muscel. Iar mobilizat nu am fost, în fapt. Am lămurit acest lucru faţă de organele militare, Marele Stat Major şi Ministerul de Război, cărora Ministerul de Agricultură le-a cerut avizul în urma unor înscenări politice ţinând să mă exproprieze total. Şi ţin să se ştie că, din proprie iniţiativă, am pus acte originale şi fotocopii la dispoziţia Statului Major, căruia îi arsese arhiva, deci foaia matricolă ,care înregistrează la zi situaţia mea militară, ar fi fost singura suficientă. Este la mijloc o confuzie voită şi o tendinţă politică pe care ţin să nu le las nelămurite. Faptele între care se face confuzie stau astfel:

A - A doua zi după declararea războiului am comunicat Marelui Stat Major că, în caz de mobilizare, doresc să fiu mobilizat pe front, dar nu la partea sedentară cum eram sigur că se pregăteşte. Marele Stat Major mi-a răspuns la câteva zile că a luat cunoştinţă de dorinţa mea, dar că mobilizarea şi repartizarea se vor hotărî de către organele în drept, după cum interesele armatei o vor cere. Aceasta a fost pretinsa cerere de voluntariat şi aceasta a fost rezolvarea ei.Am făcut această cerere determinat de următoarele motive:

- Am aflat că voi avea o utilizare cu caracter politic sub forma unei mobilizări la Comandamentul de Căpetenie al Armatei, ceea ce voiam să evit. Simţământul meu românesc mă determina să prefer riscul vieţei, care depindea numai de mine, faţă de riscul unor eventuale solidarizări la răspunderi politice, fie chiar indirecte, care nu mă priveau numai pe mine.

B - Mai aveam de rezolvat un caz de conştiinţă morală, era angajamentul luat prin demisia din Consiliul Regal, dată ca semn de protest, în momentul când fostul rege Carol al II-lea a înfiinţat Partidul Naţiunii în serviciul cauzei germane, provocator faţă de Uniunea Sovietică.Evenimentele au confirmat prevederile mele.

- Peste o lună, Domnul Mareşal Antonescu m-a chemat la Comandamentul de Căpetenie. Am primit ordin prin Marele Stat Major, Eşalonul II Bucureşti. Prezentându-mă aici am fost îndrumat către Iaşi, unde trebuia să întâlnesc pe Mareşal.M-am prezentat la Iaşi, Domnului General Tătăranu şi Colonel Borcescu, care mi-au comunicat că sunt chemat de Domnul Antonescu. L-am găsit la Chişinău, după câteva zile, la 3 August şi am avut cu domnia sa, la 5 August, o lungă convorbire în trenul Chişinău - Iaşi.I-am comunicat punctul nostru de vedere că armata română trebuie să se oprească la Nistru. Domnia sa mi-a răspuns că, strategic, nu poate fi oprită pe Nistru, dar că se va opri la Bug. Apoi, mi-a propus ca eu să rămân pe lângă domnia sa pentru discuţii politice.Am refuzat categoric.M-am înapoiat, neprimind nici o soldă, deoarece nu m-am considerat mobilizat. Nu poate rezulta din aceste fapte o adeziune a mea la războiul anti-sovietic.

Primiţi vă rog, Domnule Preşedinte, asigurarea stimei mele deosebite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare