Depozițiile făcute de Gheorghe Brătianu la proces

Domnule Preşedinte

Înainte de 1940, cred că legăturile lui Mihai Antonescu cu germanii erau aproape inexistente. După septembrie 1940, legăturile cu germanii, în mod normal, au fost frecvente din cauza rolului pe care îl avea în guvern. Legăturile lui Mihai Antonescu cu Fabricius s-au făcut prin mine şi cred că tot prin mine s-a făcut şi legătura cu Schikert, corespondent de presă la agenţia D.N.B. Ce alte contacte a stabilit ulterior nu sunt în măsură să spun. Ştiu însă că a intervenit la Wilhelm Fabricius pentru ca Ion Antonescu să fie scos de la Bistriţa şi pentru aceeaşi chestiune am intervenit şi eu personal. La întrebarea pusă de Mihai Antonescu, dacă îl socoteam că a slujit interesele germane, răspundea: îl socoteam în guvern ca un element accesibil de a primi sugestiile pe care, ca reprezentant politic, le vedeam, sugestii de ieşire din război, şi din această cauză am susţinut participarea sa în guvern, adică l-am îndemnat să continue activitatea sa în guvern, în acest sens şi după rebeliunea din 1941. Ştiu că Mihai Antonescu a avut dificultăţi cu germanii şi, la un moment dat, aceştia au cerut plecarea sa din guvern. La întrebarea pusă de Mihai Antonescu dacă a slujit interesele germane, pot să răspund că, în domeniul economic, a opus rezistenţă germanilor ca, de altfel, şi ca predecesorul său Scarlat Otulescu, pe plan diplomatic a avut acţiuni cu ţările aliate prin intermediul legăturilor din Suedia şi Spania şi din această cauză avea neplăceri şi cu Germania, însă din punct de vedere militar, politica ce a dus-o nu a fost la fel de eficientă. Atât prin mine cât şi prin alţii, Mihai Antonescu a ţinut la curent pe Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu cu tratativele privitoare la ieşirea din război. Am fost ţinut la curent cu aceste tratative de la începutul lor şi până la sfârşit.

În ultima fază, tratativele pentru armistiţiu au fost duse de Barbu Ştirbey şi Constanti Vişoianu, la Cairo, de o parte, care erau reprezentanţi ai opoziţiei, însă cu ştiinţa guvernului Antonescu. Pe de altă parte, Mihai Antonescu mi-a transmis mie propunerea unui eventual armistiţiu, transmis de la Stockholm prin Doamna Kolantay ambasadoarea Uniunii Sovietice în Suedia. Aceste comunicări, Mihai Antonescu mi le-a transmis în luna Aprilie 1944. Cu această ocazie, Mihai Antonescu şi-a exprimat părerea că necesitatea ieşirii din război se impune într-un termen apropiat. În Aprilie 1944 am însoţit pe Dinu Dinu Brătianu, la Ion Antonescu, arătându-i-se de către noi, cu această ocazie, că necesitate de a începe imediat a unor tratative de armistiţiu, Ion Antonescu a spus că nu crede că este momentul potrivit pentru această chestie, deoarece nu credea în slăbirea rezistenţei germane, în regiunea noastră. Ulterior armistiţiul a mai suferit amânări din cauza că sectorul german din ţară s-a întărit, din cauza informaţiilor căpătate de germani, din cauza că şi transmisia condiţiilor era neclară, şi dădeau loc la nedumeriri. Nu am intrat în guvern în Iunie 1941 deoarece atitudinea Partidului Liberal era ostilă unui război al ţării împotriva Uniunii Sovietice. In aceste împrejurări nu puteam participa la guvernare. Îmi aduc aminte că, fiind informat de începerea războiului, mai bine zis de eventualitatea lui, Domnul Dinu Brătianu a formulat în scris toate rezervele Partidului Liberal, în această chestiune, scrisoarea a fost adresată Generalului Ion Antonescu. Personal nu am rămas indiferent la începutul războiului, deoarece se punea problema teritoriilor cedate Uniunii Sovietice în Iunie 1940, însă, pentru a putea intra în guvern, trebuia să am aprobarea şefului meu politic, Domnul Dinu Brătianu, şi de aceea i-am spus Domnului Mihai Antonescu să se ducă la acesta, cunoscând atitudinea şi părerile domniei sale. Nu am fost însă de faţă la discuţia dintre Dinu Brătianu şi Mihai Antonescu. Domnul Dinu Brătianu, din moment ce războiul a început, şi-a impus rezerva politică a acestor împrejurări în care ţara era angajată în război. După ce s-au depăşit graniţele din 1940, şi linia teritoriului din 1940, a făcut memorii şi proteste adresate guvernului, cerând retragerea trupelor din Uniunea Sovietică şi ieşirea din război. Fiind mobilizat, mi-am făcut datoria pe front, până la demobilizarea mea. Este adevărat că am fost în zona operativă afrontului de Est, însă numai datorită unui ordin al fostului conducător, care prevedea că toţi Decanii de Facultăţi din ţară să facă un stagiu de trei săptămâni în zona operativă. În urma acestui ordin am fost pe front. În timpul când eram pe front, s-a constituit Asociaţia Româno-Germană şi, la reîntoarcere, am primit o scrisoare prin care mi se oferea vice-preşidenţia, pe care eu am refuzat-o. Nu este adevărat că aş fi participat la o şedinţă anterioară constituirii acestei organizaţii. Ţin să arăt că ultima întrevedere cu Ambasadorul Germaniei la Bucureşti Manfred von Killinger a fost pentru a-i arăta că situaţia ţării nu mai permite continuarea războiului. În anul 1942-1943, când a fost vorba de unele numiri în administraţiile locale, nu m-am opuns atunci când Domnul Mihai Antonescu a propus câteva numiri din amicii politici ai mei, însă nu a fost vorba de întocmire de liste şi de o colaborare dusă în acest sens. Nu s-au dat instrucţiuni de către partidul nostru liberal în sensul ca ocuparea administraţiilor locale se face fără aprobări speciale, ci numai de la caz la caz, nu s-au făcut opuneri la numiri.

În dimineaţa de 23 August 1944, Domnul Dinu Brătianu, din partea Partidului Naţional Liberal,şi Domnul Iuliu Maniu, din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi Domnul Titel Petrescu, din partea Partidului Social Democrat, ca reprezentanţi ai Blocului Naţional Democrat care se formase, şi lipsind Lucreţiu Pătrăşcanu, din partea Partidului Comunist, care n-a fost prezent la aceasta convorbire, m-au însărcinat să comunic Mareşalului Antonescu că îl autoriza ca el să încheie armistiţiul. M-am prezentat la Snagov, unde am comunicat Domnului Mareşal Antonescu mandatul ce l-am primit şi că şefii opoziţiei sunt de acord ca el să încheie armistiţiul în condiţiile cunoscute şi Mareşalul Antonescu mi-a cerut să-i aduc un document scris din partea partidelor politice până la ora 15:00. Am comunicat din nou şefilor politici cererea lui Mareşalului Antonescu de a-i prezenta un document, urmând a se face redactare documentului, care se va face în cursul zilei. M-am reîntors la Preşidenţie la ora 15:00 şi am comunicat lui Mihai Antonescu hotărârea luată spunându-i că, în cursul zilei, va avea şi documentul scris. Revin şi arăt că la ora 15:00 m-am întâlnit cu Mihai Antonescu. După aceasta, Mihai Antonescu cât şi Mareşalul Antonescu au plecat la o audienţă pe care o ceruseră înainte la Rege, audienţă care trebuia să aibe loc după întâlnirea mea cu Mareşalul Antonescu. Dimineaţa, când am văzut pe Mihai Antonescu mi-a comunicat că diplomatu german Carl Clodius avea o atitudine înţelegătoare pentru ieşirea noastră din război, dezminţită mai târziu, iar în ceea ce priveşte guvernul, care urma să se formeze, nu se punea încă problema unei noi formaţiuni, deoarece armistiţiul trebuia să se semneze de Mareşalul Antonescu,el fiind cel mai în măsură să inteprindă această acţiune. Nu este adevărat că Partidul Naţional Liberal, deci eu personal, şi Domnul Dinu Brătianu am fi sprijinit guvernarea Mareşalului Antonescu. Noi am avut o poziţie de rezistenţă la politica generală dusă de guvernul Antonescu. Mijloacele pe care le-am întrebuinţat, ca scrisori şi memorii, erau singurele mijloace la îndemână şi ele nu rămâneau în cerc închis, ci se difuzau, atât în ţară cât şi în străinătate. Reprezentanţii intreprinderilor financiare şi industriale cu legături liberale au apărat întotdeauna interesele economiei româneşti, în special împotriva expansiunei germane. În unele împrejurări reprezentanţii guvernului au arătat preocupări asemănătoare. Subscrierile care s-au făcut de instituţiile financiare liberale s-au făcut ca şi de celelalte instituţii financiare, fără a fi făcute cu preocuparea de a sprijini războiul, ci se urmărea în primul rând menţinerea echilibrului economic al ţării. În unele împrejurări, comunicări similare, aşa cum am arătat mai sus, am făcut uneori şi lui Iuliu Maniu, cu care Mihai Antonescu avea alte mijloace de legătură. Ştiu că în politica generală Mihai Antonescu informa şi pe Iuliu Maniu. În ceea ce priveşte problemele diplomatice ale guvernului ştiu că Iuliu Maniu era informat, iar în ceea ce priveşte greutăţile economice, politica economică a guvernului, cred că Iuliu Maniu era informat însă nu prin mine. Nu recunosc că aş fi declarat lui Eugen Cristescu, cu ocazia unui dineu, care a avut loc la Domnul Cezar Papacostea acasă, că eu aş fi fost acela care am determinat pe fostul Rege Carol al ll-lea ca, după vizita de la Londra, să facă un voiaj şi la Berchtesgaden, la Hitler. Nu recunosc că i-aş fi declarat acuzatului Eugen Cristescu cu această ocazie părerea mea că aceasta este singura politică dusă cu Germania. Ştiu că memoriile lui Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu aveau circulaţie destul de mare. Domnul Buzescu a fost arestat tocmai pentru motivul că au fost răspândite aceste memorii. În ceea ce priveşte pe acuzatul Constanti Buşilă îl cunosc ca pe un apropiat al partidului liberal, în trecut, şi după cât îl cunosc nu a manifestat niciodată sentimente de ură rasială sau alte idei hitleriste, iar în ceea ce priveşte cinstea personală, nu am auzit nimic din ceea ce i s-ar putea reproşa.În legăturile pe care le-am avut cu Mihai şi Ion Antonescu apreciez că ele reprezentau legături de ordin personal, însă comunicările ce le făceam erau ale partidului. În conversaţiile ce am avut la 23 August 1944, am constatat că Mareşalul Antonescu avea ezitări determinate la încheierea armistiţiului, justificate prin sentimentul onoarei sale de militar de a nu întoarce armele împotriva unui fost aliat alături de care a luptat, până la urmă a biruit necesitatea de a încheia armistiţiul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare