Relatările din ziua execuției Mareșalului Ion Antonescu - Penitenciarul Jilava 1 Iunie 1946

Relatare făcută de Gheorghe Magherescu

În ziu de 1 Iunie 1946, urma să aibă loc executarea sentinței.Scena dinaintea momentului execuției precum și execuția le-am cunoscut datorită unor martori oculari, imediat după consumarea lor.Către orele 17:00 după-amiaza, cei șapte condamnați la moarte, îmbracați într-o ținută impecabilă, au fost duși la capela închisorii, unde preotul a oficiat o slujba religioasă, după care condamnații s-au spovedit și au primit sfânta liturghie.Mareșalul Antonescu a primit primul împărtășania. După terminarea slujbei religioase, condamnații au părăsit capela spre locul execuției. Înainte de deplasare spre locul execuției, a sosit un procuror militar, care a dat citire listei cu cei trei condamnați caraora le fusese comutată pedeapsa cu moartea în închisoare pe viață,Constantin Pantazi fost Ministru al Apărării Naționale,Radu Lecca fost Ministru al Românizării și Eugen Cristescu fost șef Serviciului Secret de Informații.Aceștia sânt scoși din rândul condamnaților și puși deoparte. Radu Lecca se apropie imediat de Mareșal, căruia îi adresează câteva cuvinte :

Radu Lecca - Domnule Mareșal sunt foarte trist că nu pot împărtăși până la sfârșit soarta cu dumneavoastră.V-am urmat și slujit cu dragoste și cu credință. Vă întreb acum la despărțire, daca aveți de transmis cuiva vreun mesaj ?

Mareșalul Antonescu - Du-te cu bine Lecca. Mi-ai fost un colaborator credincios și nu te-ai desolidarizat de mine. Urmează-ți demn calea pe care ți-a harazit-o propriul dumitale destin. Ți-ai făcut pe deplin datoria. Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el și că l-am iertat. Mai mult, spune-i că-i mulțumesc că mi-a oferit ocazia să mă așez, cu un minut mai devreme, în rândul acelora care s-au jertfit pentru binele și onoarea acestui neam.

Foto - Gheorghe Magherescu

Această scenă precum și cea din biserică le știu indirect de la preotul capelei, care i-a relatat Colonelului Davidescu,cele petrecute în drum spre locul execuției. De la Colonelul Davidescu le-am aflat și eu apoi iar mai târziu de la Colonelul Ion Ionescu coleg de celulă în închisoare cu Radu Lecca. Împrietenindu-se în închisoare, la eliberarea Colonelului Ion Ionescu, Radu Lecca i-a încredințat, de a-i transmite Regelui Mihai, acele cuvinte ale Mareșalului pe care nu avusese ocazia să le transmită. Întâlnindu-l întâmplător pe Colonelul Ionescu,pe care-l avusesem că instructor pe când eram elev la Liceul Militar din Craiova și care mă știa drept un devotat al Mareșalului, el mi-a povestit cele de mai sus. După câteva luni Colonelul Ionescu a murit. Crezând că îmi revenea mie rolul de a aduce la cunoștință Regelui iertarea Mareșalului, am întocmit și trimis Regelui o scrisoare prin care îi aduceam la cunoștință răspunsul pe care Mareșalul i-l dăduse la justificarea neputinței sale de a-i grația. Nu stiu dacă Regele Mihai a primit acea scrisoare și nici dacă avea cunoștință despre conținutul ei.Am aflat despre execuția Mareșalului chiar în acea zi, aproximativ la o oră de la petrecerea ei. 1 Iunie 1946 a căzut într-o zi de Sâmbăta,mă afla în casa unor prieteni când cineva mă cheamă de-o parte și îmi spune : Știi ? Mareșalul Antonescu și ceilalți au fost executați ! Nu am realizat pe moment. Mai târziu, acel prieten care îmi dăduse vestea mi-a spus : Mi s-a părut foarte curios faptul că ai primit vestea execuției cu indiferență, ca și cum nu te-ar fi privit direct și pe tine !Vestea aceea nenorocită, primită într-un moment când mă așteptam mai puțin, depășise cu mult limita credibilității mele în ceea ce privea sfârșitul impasului în care Mareșalul fusese aruncat în mod abuziv și brutal de către o mână de oameni orbiți de patima urii. Învinseseră ! Știam de sentință, dar nu credeam că vor merge atât de departe. Mă gândeam la Regele Mihai, el care refuza să semneze sentințele cu condamnările la moarte ale celor prinși furând pe timpul războiului, cum de a putut semna sentința de condamnare la moarte a Mareșalului Antonescu ! Oare Generalul Sănătescu când i-a prezentat sentința de condamnare la moarte la semnat Regelui, să nu-și fi amintit scena petrecută cu un an în urmă la Palatul Regal, spunea când se justifica întârzierea semnării condamnărilor la moarte pentru furturile săvârșite pe tim de război : Că Regele trebuie menajat și numele lui nepătat nu trebuie să fie forțat să-și pună semnătură pe niște condamnări la moarte. Este prea tânăr. Cu siguranță nu își mai amintea, deoarece uitase prea multe lucruri, mult mai importante, pentru a se mai gândi la acea întâmplare lipsită de importanță. Nu a trecut mult până am aflat toate amănuntele execuției.Mi le-a spus fostul meu subaltern, operatorul cinematografic Ovidiu Gologan. Fusese detașat de la Secția de Propagandă a Marelui Stat Major la cabinetul militar în biroul meu. El trebuia să meargă cu Mareșalul Antonescu în toate deplasările și să filmeze toate momentele importante. A îndeplinit aceasta slujba până în ultimul moment. El fusese ales să facă filmarea din ziua execuției. Credea că alegerea sa fusese dinadins făcută ca o verificare a sentimentelor lui față de Mareșalul Antonescu. La câteva zile după execuție, mi-a dat un telefon, stabilind amândoi o întâlnire :

Gheorghe Magherescu - Ce este Domnule Gologan ? Ce s-a întâmplat cu dumneata ?

Ovidiu Gologan - Domnule Colonel, sânt un om distrus. Dacă ați ști ce mi-a fost dat să fac !? De atunci numai am odihnă, numai am somn și umblu ca un nebun prin oraș. Ai mei nu știu ce să-mi mai facă, neștiind ce s-a întâmplat cu mine.

Gheorghe Magherescu - Spune-mi, nu te mai consum atât, poate nu este așa grav.

Ovidiu Gologan - Grav ? Este cumplit, Domnule Colonel. Știți ce mi-a fost dat să fac ? Ce mi-a revenit chiar mie, ca un blestem ? Eu am fost numit în mod expres să filmez execuția Mareșalului Antonescu.

Gheorghe Magherescu - Cum, chiar dumneata ? Nu se putea găsi pe altcineva ? Nu știau că ai făcut serviciu pe lângă Mareșal ?

Ovidiu Gologan - Vedeți, tocmai de aceea m-au pus pe mine, ca să verifice cât de atașat eram de Mareșal, pentru că au fost intrigi împotrivă mea și s-a răspândit vorba că am fost omul Mareșalului. Închipuiți-vă în ce situație groaznică am fost pus. Am fost pe punctul să inebunesc. Am umblat aiurea pe străzi, neștiind pe unde mă aflu. Dacă m-ar fi întrebat cineva, nu aș fi putu spune nici cine sânt. De când m-au numit pe mine ca operator oficial pentru filmare execuției, parcă s-a oprit firul vieții în mine. Am trăit ca un robot. Nu-mi venea să cred că exact mie mi-a revenit această misiune, mie care l-am admirat și l-am însoțit pe Mareșal pretutindeni peste tot și care i-am imortalizat pe peliculă toți pași, tocmai mie să-mi revină îndeplinirea acestei fapte cumplite. Numai sânt om și niciodată nu cred că voi mai fi. Mă urmărește zi și noapte îngrozitoarea scenă, fie că închid ochii fie că îi țin deschiși.

Gheorghe Magherescu - Domnule Gologan sânt copleșit de cele ce-mi spui. Te compătimesc sincer și totodată te admir, deoarece prin frământarea această teribilă prin care treci, iți dezvălui caracterul dumitale și sentimentele nobile care te însuflețesc. Dar trebuie să te liniștești. Gândește-te că, poate, pentru Mareșal, în acele ultime clipe de viață, ai constituit o încurajare prin prezența dumitale la jertfa solemnă și tragică al sfârșitului său eroic. Desigur, te-a văzut. Sânt sigur că Mareșalul și-a dat seama că ai fost adus dinadins acolo ca să te încerce și ca tocmai dumneata să filmezi ultimele lui clipe, dar, totodată, gândind mai bine, poate că pentru el a fost o plăcere știind că sfârșitul vieții lui va fi filmat de un maestru în această artă și va fi redat lumii în cel mai adevărat mod. Poate chiar dumneata să-i fia adus o consolare prin prezența dumitale acolo, văzând că cel puțin o figură cunoscută și care a trăit în apropierea lui, văzând efortul lui depus pentru salvarea țării pe timpul vieții, va complecata seria de pelicule cu ultimul film, care, în mod sigur, nu putea fi ratat, deoarece era pe mâna unui specialist, dar și pe mâna unui om devotat lui. Domnule Gologan, ascultă ce-ți mai spun,fii împăcat în sinea dumitale că l-ai asistat pe Mareșal, ca reprezentant al tuturor celor care l-au urmat cu credință și l-au iubit și admirat, la jertfa lui din viață. Trebuia să fii martorul cel mai sigur că moartea lui a fsot eroică și demnă de a fi spusă urmașilor, așa cum a fost.

Între timp Ovidiu Gologan se mai liniștise. Fie datorită prezenței mele, fie datorită cuvintelor de încurajare pe care i le-am adresat, părea că s-a mai înseninat. Astfel de scene cunoscute din lectură sau din piese de teatru, eu le consideram drept piese de literatură eroică, chiar dacă ele aveau la baza realitatea. El a început să-mi spună :

Ovidiu Gologan - Mă aflam într-o agitație foarte mare. Tremuram tot. Îmi tremurau genunchii, îmi tremurau mâinile și eram transpirat tot. Deși era foarte cald afară, eu tremuram de frig. Îmi era frig, dar, mai ales, îmi era frică. Dacă îmi venea rău ? Dacă mâna îmi va tremura și nu voi putea fixa obiectivul ? Dacă se va bloca aparatul de filmat ? Îmi puneam fel de fel de întrebări, întrebări care mă cuprindea cea mai mare panică. Mă gandean că dacă ratam filmarea execuției Mareșalului, era sinonimă cu un sabotaj și atunci nimic nu mă va mai scăpa. Dar am reușit să mă stăpânesc. Clipele de așteptare s-au scurs greu. Deodată, văd la capătul aleii, care venea din curtea închisorii spre locul unde ne aflam noi, grupul celor patru condamnați, cu Mareșalul în frunte. Parcă inima s-a oprit să mai bată. Grupul se apropia solemn. Mareșalul ajunsese la câțiva pași de mine și am pus aparatul în funcțiune. De atunci totul s-a petrecut automat.Am filmat mereu, mereu. L-am prins bine în obiectiv. Era cel din totdeauna.Îi aveam și pe ceilalți în obiectiv, îmi dădeam seama, dar ochiul meu îl vedea doar pe Mareșal. Ajunși la locul execuției, s-au aliniat cu fața la plutonul de execuție, care nu mi-am dat bine seama dacă erau paznici improvizați sau civili îmbracați provizoriu în vestoane. Aveau pantaloni de haine civile. În orice caz, nu erau militari. Acum se apropria momentul ! Deodată am auzit vocea Mareșalului, atât de cunoscută mie :

Mareșalul Antonescu - Suntem gata, domnilor ! Ochiți vă rog bine ! Trăiască România ! Foc !

Ovidiu Gologan - Comnadase el singur focul, impasibil, ca și cum nu era vorba de persoana sa. Ceilalți trei se închinau făcând mereu semnul crucii. Deodată răsună, în liniștea de cimitir al acelui colț de închisoare, patru rafale scurte de pistoale automate. Mihai Antonescu Generalul Constantin Vasiliu și Gheorghe Alexianu, au căzut ca secerați rămânând nemișcați. Aparatul de filmat țăcănea necontenit, și eu împietrit urmăream cele ce îmi era dat să văd înaintea ochilor ca în cel mai cumplit coșmar.Era oscena incredibilă ! Mareșalul se ridică într-un genunchi și spune :

Mareșalul Antonescu - Nu m-ați nimerit, domnilor ! Ochiți, vă rog, mai bine și terminați odată !

Ovidiu Gologan - Fie ori că pistolarul din dreptul Mareșalului, emoționat, îi trmurase mâna, fie că o făcuse intenționat ca să-l chinuiască nelovind în plin, că Mareșalul nu fusese împușcat mortal. Atunci șeful de pluton se desprinse din rând, înaintând câțiva pași pentru a le da luvitura de grație la toți împuscându-i în cap. Aparatul de filmat mergea întruna iar eu încă nu realizasem la ce am fost martor și că totul să sfârșit !

Sentința fusese executată !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare