Depozițiile făcute de Gheorghe Davidescu la proces

Am fost Ministru de Externe din partea României la Moscova din luna Octombrie 1939 până în 2 August 1940, la care dată am fost rechemat în Administraţia Centrală la cererea mea. Succesorul meu la Moscova a fost domnul Ministru Grigore Gafencu până la izbucnirea războiului. Din luna August 1940 până în luna Noiembrie 1940, am fost în concediu. În luna Noiembrie 1940 am luat conducerea Direcţiunii de Studii a Ministerului, până în luna Mai 1941, la care dată am trecut la Direcţia Afacerilor Politice. La data de 11 Octombrie 1941 am primit delegaţie de Secretar General al Ministerului, funcţiune pe care am îndeplinit-o până la data de 1 Octombrie 1944. Am avut satisfacţia de a fi alături de bărbaţii care la data de 23 August au înfăptuit actul istoric de ieşire a României din Alianţa cu Puterile Axei. La data de 1 Octombrie am fost desărcinat de atribuţiunile de Secretar General, tot la cererea mea, confirmată cu adresa Ministerului numărul 116 584 din data de 24 Octombrie 1944. La data de 11 Octombrie 1941, am primit funcţia de Secretar General al Ministerului (numire la care se referă adresa numărul 75 456 din data de 11 Octombrie 1941) la stăruinţele fostului Secretar General, domnul Ministru Alexandru Cretzianu, care, după ce îşi dăduse demisia în urma unor grave neînţelegeri cu domnul Mihai Antonescu, credea că tradiţiile şi interesele Ministerului ar putea fi servite mai bine graţie cunoştinţelor pe care le aveam în ce priveşte organizaţia Ministerului atât în Centrală cât şi în serviciile externe. La data de 9 Ianuarie 1941, am însoţit pe Mareşalul Ion Antonescu la Berchtesgaden şi am fost de faţă la prima parte a conversaţiei sale cu Hitler. Conversaţia a avut loc în prezenţa a vreo 24 de persoane, în timp ce se lua ceaiul. Mareşalul Ion Antonescu a început prin a se plânge de complicaţiile pe care le creau legionarii nu numai în ce priveşte situaţia politică a ţării, dar şi în viaţa economică, adăugând că în curând România nu-şi va mai putea îndeplini obligaţiile sale faţă de Germania şi livrările vor suferi întârzieri. La răspunsul său, Hitler a arătat că-şi dă seama de aceste dificultăţi de care a avut de suferit şi el din partea unor membri fanatici ai partidului, care îşi imaginau că trebuie să permanentizeze revoluţia. Hitler are totală încredere în Mareşalul Antonescu şi aprobă de la început măsurile pe care acesta se va vedea nevoit să le ia. După această primă parte a conversaţiunii, anturajul a fost poftit într-o sală vecină şi discuţiunile au continuat între Hitler, Mareşalul Antonescu, Joachim von Ribbentrop şi Mareşalul Wihlem Keitel. Obiectul acestor conversaţiuni cred că a fost situaţia generală pe front, planurile Marelui Stat Major German, precum şi situaţia politică în ţările din sud-est. Nu am mai fost de faţă decât la o conversaţie a lui Mihai Antonescu cu Joachim von Ribbentrop, în ziua de 22 Septembrie 1942, în decursul mesei. Probabil pentru a influenţa pe Mihai Antonescu, Ribbentrop a poftit la masă pe un locotenent german, care afirma că a sosit atunci de la Stalingrad, unde a mers până în primele rânduri. Colonelul dădea asigurări formale că „orice rezistenţă la Stalingrad va înceta în maximum 48 de ore”. Ribbentrop comenta această declaraţiune, exprimându-şi convingerea că înfrângerea de la Stalingrad va însemna şi sfârşitul rapid al Rusiei Sovietice. Am întrebat după masă pe Mihai Antonescu dacă crede că evenimentele se vor desfăşura în sensul celor spuse de Ribbentrop. Mihai Antonescu mi-a spus categoric că nu dă nici un crezământ afirmaţiilor Ministrului de Externe al Reichului şi că este probabil că evenimentele vor lua cu totul altă întorsătură. Relevez acest moment pentru că de atunci încoace Mihai Antonescu nu a mai crezut niciodată în vreo posibilitate ca Germania să câştige războiul.

În luna Iunie 1944, Mareşalul Antonescu a fost poftit din nou la Cartierul General al lui Hitler şi era evident că invitaţia trebuia pusă în legătură cu negocierile pe care Mihai Antonescu le ducea în străinătate pentru încheierea armistiţiului. Vorbind cu Mihai Antonescu despre această invitaţie, am fost de părere că nu trebuie să i se dea curs şi că, cel puţin el, Mihai Antonescu, nu trebuie să însoţească pe Mareşalul Antonescu, căci altfel Aliaţii nu vor mai crede în sinceritatea negocierilor pe care le duce. Totuşi vizita a avut loc în zilele de 5 şi 6 August 1944. În data de 9 August 1944, m-am dus la Olăneşti, unde se găsea Mihai Antonescu şi Mareşalul, pentru a supune titularului departamentului Externelor unele lucrări curente. L-am întrebat asupra rezultatului conversaţiilor dintre Mareşal şi Führer. Mihai Antonescu mi-a făcut un rezumat cam în termenii următori: Mareşalul Antonescu a felicitat pe Führer pentru că a scăpat teafăr din atentatul de la 20 Iulie 1944. Führerul i-a mulţumit, descriind în amănunte atentatul, şi arătând vizitatorilor unde a fost lovit de schijă. A debitat apoi o serie de ameninţări la adresa acelora care îşi imaginează că Germania e slăbită şi care cred că se pot îndepărta de ea luând anumite iniţiative. A descris apoi mai multe arme secrete pe care le va pune în curând în funcţiune. La un moment dat, Führerul a derapat cu totul, a anunţat că va stârpi toate familiile prizonierilor de război germani din Rusia Sovietică. Mareşalul Antonescu, neprinzând exact sensul acestor cuvinte, Hitler şi-a repetat intenţia. Mareşalul Antonescu a observat atunci că printre prizonierii germani din Rusia Sovietică se găsesc şi cei trei sute de mii de la Stalingrad care au ajuns în captivitate fără nici un fel de vină proprie. Întrebat care este cauza acestei hotărâri a Führerului, Hitler i-a declarat că membrii familiilor prizonierilor germani din Rusia ascultă Radio-Moscova şi fac propagandă în favoarea Sovietelor. El, Führerul, preferă să omoare zece milioane de germani pentru a salva pe ceilalţi şaptezeci de milioane. Aceste declaraţiuni ale Führerului l-au făcut pe Mareşalul Antonescu să declare în aceiaşi seară lui Mihai Antonescu că Hitler «E turbat» şi că «nu mai e nimic de făcut cu el». În partea finală a conversaţiunii dintre Mareşalul Antonescu şi Hitler, acesta a declarat că, contraofensiva germană împotriva trupelor engleze şi americane debarcate în Franţa este hotărâtoare şi că germanii vor arunca pe Aliaţi în Mare. Dacă totuşi această contraofensivă nu va reuşi, Hitler îşi va reface o armată de două milioane de oameni „şi va dobândi victoria finală, căci ceea ce a fost cu putinţă Mareşalului Stalin la Stalingrad îi va fi cu putinţă şi lui”. Luând cunoştinţă de aceste declaraţii contradictorii şi absurde, am întrebat pe Mihai Antonescu ce este hotărât să facă? Mi-a răspuns textual: „Aştept cinci zile şi dacă, contraofensiva germană nu reuşeşte, voi negocia armistiţiul”. Duminică, 20 August 1944, am avut ultima conversaţie cu caracter politic cu Mihai Antonescu. Era de faţă şi domnul Ministru Buzdugan. Am arătat lui Mihai Antonescu că, discutând cu colegii mei din Minister, am constatat convingerea generală că situaţia nu mai prezintă decât o latură pur militară: nemţii trebuiesc scoşi din ţară imediat, în aşa fel încât să nu se mai poată opri în trecătorile Carpaţilor, tăind ţara în două. Mihai Antonescu mi-a răspuns că aceasta este cu neputinţă, deoarece în ţară s-ar găsi 540.000 de germani. Am contestat această cifră, rugând să-şi verifice informaţia. Mi-a răspuns că nu poate face această verificare din cauza unor servicii de la Marele Stat Major, cu care nu poate colabora. În cele trei zile ce au urmat am văzut în fiecare dimineaţă pe Mihai Antonescu, care mă chema telefonic cu intenţia mărturisită de a trimite la Ankara o telegramă anunţându-şi plecarea cu avionul pentru a negocia armistiţiul. Până în ultimul moment, el nu a putut lua o hotărâre definitivă, neputându-se fixa asupra locului unde urma să negocieze: Cairo sau Moscova. În tot decursul funcţiei mele ca Secretar General, am colaborat strâns cu Directorul de Cabinet, domnul Grigore Niculescu-Buzeşti, acesta, la rândul său, avea contact cu cercurile şi factorii importanţi care lucrau pentru schimbarea politicii noastre şi ieşirea României din război.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Postări populare